Poezie
neputință
1 min lectură·
Mediu
Șoapta-ți nesigură
asemeni pasului care-mi străbate cărările,
ridicolă uneori
ca un clipit de frunze,
își depune oul
în cuibul facerii lumii.
Pot împărți cu tine
litere,
cuvinte,
strofe întregi,
pe o sfoară
întinsă desupra prăpastiei,
care ne separă trupurile.
Un fir subțire de soare
lunecă mereu
încercând să ne vadă,
în timp ce,
o durere cuminte mă inundă,
spunându-mi în taină:
-“nu te duce,
- nu te duce!”
Hâdă ești durere uneori
și nesigur îți este pasul.
Lasă copacul albastru
să-mi ofere rădăcina eternității!
Doar el mai vâslește liniștit
pe apa viață,
cu gesturi de bătrân
care a renunțat de mult
să-mi mai respire sufletul.
M-ai făcut frunză
și floare
în adâncimea pădurii de nuferi.
Văd cerul
înspăimântat de adâncu-mi
în care mă scald,
când zeul soare
se răzbună și el
încercând să-mi fure lumina,
dar îmbătrânește,
până să ajungă la mine.
Ochiul meu
strânge în el necuprinsul
refuzând să-mi audă
strigătul de neputință
în fața destinului.
00871
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- cernea rodica
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 157
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 46
- Actualizat
Cum sa citezi
cernea rodica. “neputință.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cernea-rodica/poezie/14142846/neputintaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.