Ada Kethevan

Mircea spune cǎ nu vrea să se întoarcǎ. Nici eu nu cred cǎ o sǎ facǎ asta. S-a recăsătorit, are o soție frumoasă, violoncelistă, câțiva câini, o casă cu grădină unde vin păsări colibri. Plus ca predă la Oakland University. E haotic și sprințar, zice el, un mare leneş, zic eu. L-am încurajat să se apuce să scrie niște memorii, poate în stilul poetic al lui Liviu Stănescu (și vizual cu desene făcute de el, Liviu Stănescu e fotograf profi), pentru cǎ ar avea ce povesti.

Eu da, am fost pe 5%, după 3 beri de 0,33. Dar mǎ alint. Mai mare bai nu fie.
E interesantă asocierea pe care ai făcut-o poeziilor mele.
Deși Poemul pt Toşa eu nu îl văd ca unul despre aparențe. Chiar dacă are o doză mare (si) de narcisism (asumat zic eu).
Dimpotrivă, despre profunzimi, dincolo de aparențe.

Acuma ca am paravan berea, intreb retoric, de ce nu reciți Poem pentru Toşa.
E drept ca e cam feminin și nu te-ar avantaja.

Stii cu cine am vorbit azi? Mircea Lăcătuș, tiganul pietrar și poet, care mi-e prieten, dar a dispărut d ele agonia ca nu știu cu cine s-a certat.
Mircea (chit ca e de câțiva ani în SUA) a zis ca mă învață sa scuip. Și sa fluier cu două degete. Și țigănește, când vreau sa mă cert sau sa înjur mai exotic.

Iar mi-a fost ciuntit comentariul.
Îi ziceam Iuliei cǎ primele cuvinte pe care le-am învățat în greacă au fost ela ela sta heria mou! Vino vino în brațele mele. O bunica își chema nepoțelul toddler, a nu se înțelege altceva.
Dar am studiat intensiv la universitate la ei, ca să o stăpânesc gramatical. E o limbă foarte grea și foarte frumoasă.
Bogdan, da, mi-ar fi mult mai ușor să recit poeziile altora. Pentru ca ar interveni o detașare emoțională. Teoretic.

Dacă îl aud pe Claudiu cu Island Blues, poate prind curaj. Sau nu.
Noapte bună!

Stau și râd ca proasta! Dar i-am luat-o înainte lui Claudiu, am băut câteva beri cu o prietenă.
Sigur azi nu recit nimic ca mi se plimbă limba-n gură.

Eu cred că e evident că a fost o glumă.
Am și revenit cu comentariul serios, după cum vezi.
Sunt o persoană mai mult decât curajoasă, lucrez și coordonez echipe de zeci de oameni, mulți dintre ei bărbați, care lucrează pe tehnic. Nu te poți impune în fața celorlalți dacă nu ai sânge în instalație.
Dar am și eu un călcai al lui Ahile.
Care nu are legătură cu intiativa voastră, despre care nu știu multe, dar cred că are în spate planuri, organizare, gânduri, demersuri.
Și cum spunea primul meu profesor de greacă, kathe arhi einai diskolo. Fiecare început e greu.
Deci succes.
Eu, după acum am spus, mă mai gândesc.

O să mă gândesc. O să încerc. Nu promit nimic.
Poezia care merită vocea m-a pus pe gânduri.

Să citească poezia în locul meu și s-o trimită lui Bogdan?
Iulia?
Ps- Bogdan, nu te supăra, românii au gândire evazionistă, cum spunea un profesor de finaințe publice.
PPS- tocmai am demonstrat ca pot fi chiar foarte nesimțită.

Bogdan, mă omori! Adica vrei să recit și să mă înregistrez?

Nu știu dacă am curaj să fac asta!
Am umblat și eu pe la ceva cenacluri, dar n-am avut niciodată curajul să-mi citesc poeziile.
Le pasam altora. Deși cred ca am ceva stofă de actriță, dar e prea mult pt min.
O să văd.
Mulțumesc mult pt nivel!
Dau o bere virtuală!
Între timp, dacă vrei să nu se piardă, poți să-i dai steluța roșie (sunt nesimțitǎ de felul meu, prin natura profesiei mele, dar uită ca se răsfrânge nesimtirea asta și la poezie)

Zorba, ca orice melodie arhicunoscută, compusă de Mikis Theodorakis, pt filmul omonim, s-a cam golit de emoție. Cel
pitin la mine așa e. O suprasaturație.
Dacă e să vorbim de muzică pt dansuri grecești, ți-o trimit pe care mai îndrăgită de greci. Și de mine.

https://youtu.be/FFC5pMixoi8?si=smEa99JpcMCPxO-K

Melodia lui Antonis Diamantidis, pare asemănătoare cu cea pentru Zorba, pt cei care nu știu greacă. Cei care știu îi văd frumusețea, din gingășia versurilor:

“Unde găsesc o femeie care să-ți semene?
Să aibă ochii care-mi fac inima să galopeze
Să aibă mândria ta și toată bucuria ta
Și catifelarea măslinelor tale
Îți voi da bogății daca te vei întoarce
Dar dacă mă părăsești, mă vei distruge
Ia-mă în brațele tale, albe porumbițe,
Inima mea cu alta nu poate fi schimbată
Spune-mi ca mă iubești chiar de mă minți
Aruncă-mi, păpușică, doar o privire
Nu mă lasă singur, tămăduiește-mi durerea
Bogăție de nu am, dar ce mai contează?
Nu mă lasă singur, tămăduiește-mi durerea
Unde mai găsesc o femeie care să-ți semene”

Te brăți!
Ps- as fi vrut să înscriu în bibliotecă una din poeziile pentru Iris Maria Nefeli, dar nu am reușit. O fi din cauza ca nu am nivelul?
Editorii, careva îmi crește oleacă levelul? Haristo!

Erau din perioada mării recesiuni fotografiile Dorotheei Lange. Portrete.

Nu știu care a fost implicația lui în migrația românească. Oricum, el a fost cunoscut mai mult ca fotograf suprarealist si nu era specializat pe fotografia socială ca de exemplu, Dorothea Lange (pe care o ador, am văzut acum câteva luni în Washington, la National Gallery of Art o expoziție temporară a ei, impresionantă, din perioada celui de-al doilea război mondial și alte fotografii de-alei ei, în proporții de 2-3 metri, la Library of Congress)

Bată-te-Americǎ batǎ
Sau cântecul/ blestem al primei generații de migranți români, la el m-a dus poezia ta. Îl cântă f fain și Grigore Leşe.

https://youtu.be/GJr9dz2HR9c?si=w_v8GJ1iUJ3r2n8b

Acuma, eu nu știu cine e Ran May, dar știu cine e Man Ray și cred ca el e adresantul scrisorii tale, dar probabil ai vrut sǎ respecți DGPR-ul (LOL).

Antonis Diamantidis. A intrat autocorectul pe limba română; văd ca agonia nu permite alfabetul grecesc, nici la comentarii. Dar m-am și grăbit, îmi intra uneori doar jumătăți de comentarii.
Scuze și pt celelate typo

Mulțumesc mult!
Pentru cǎ esti prima doamnǎ care comenteazǎ,
La și un link (deși nu știu dacă îl poți copia de aici) de la melodia lui Antonia Diamntidiis, “Pou na vro gineka na sou moiazi” (unde găsesc o femeie care sǎ-ți semene).
https://youtu.be/5oGW7D3sDus?si=e28EVGSEUhcyl7HV

Și un pupic de mă Maria Nefeli, inima lui Elytis de fapt, dar și a mea, de când am citit-o prima dată!

Și eu îți mulțumesc că am învățat un cuvânt pe care nu-l știam (decât sinonimele lui).

Privind etimologiile turcești, Ada înseamnă în turcă insulă.

Dar ce bine că nu mă interesează superstițiile! Ghinionul dacă vine, vine și fără bufnițe. Iar cântecul lor îmi place!
Azi noapte am scris asta, iar dimineața ascultam pe youtube “Cartea lui Iov” (pentru că astazi e ziua în care e pomenit și ziua în care am fost și eu botezată).
Mulțumesc pt semn. Pupici!

Mie să știi ca îmi place cǎ e mai compactă poezia ta, decât cele mai ample, de cursă lungă, cu care ne-ai obișnuit.
E compactă nu doar ca formă, ci și ca feeling.
O nostalgie. Ploaia, lumina răsfrântă, poetica romantico-minimalistă a ruinelor, senzația fiziologică de alienare, imaginea copilăriei, prin prezența tatălui, armele împotriva lumii, pe care le predă fiului (tatăl, de un jemanfișism descumpănitor și șarmant în același timp, pe care fiul cred ca a știut să și-l însușească cu pricepere).

Eu n-o să îți spun să mai scrii. O să îți spun să scrii doar când simți să scrii.

Îți dau și o steluță, a mea să știi ca e mai specială, nu se vede lângă titlu, decât dacă închizi ochii.
Pupici!

Poate îmi explica un editor pe aici de ce nu mi se poasteaza comentariul integral.

Erata: la commenturile anterioare au intrat doar o parte din comentariu

La ei m-a dus gândul cele 2 schelete din cazemate.
Asta dacă Laur ar fi așteptat în continuare învierea Ustinei.

La ei m-a dus gândul cele 2 schelete din cazemate.
Asta dacă Laur ar fi așteptat în continuare învierea Ustinei.

La ei m-a dus gândul cele 2 schelete din cazemate.
Asta dacă Laur ar fi așteptat în continuare învierea Ustinei.