Emily Dickinson›Poezii

Eu Nimeni sunt! Tu cine ești? Se știe? Ori poate Nimeni ești asemeni Mie? Suntem deci o pereche? Taci, nu spune! Pe dată ar afla o întreagă

Apa se învață prin sete. Þărmul - prin Mările în urmă lăsate. Suferința - prin dureri încercate - Pacea - prin bătălii și dovezi - Prin

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă, Socoate cănile din zori - și după Să-mi spui cu Rouă câte-s pline, Și dimineața cît se-ntinde - Cînd

Am simțit o Înmormîntare în Creier, Bocitoare se jeleau neîncetat Umblînd - de colo colo - pînă cînd Și Judecata mi-au întunecat Iar cînd

Deunăzi - îmi rătăcisem Lumea! Oare-a găsit-o Cineva? Șirag de Stele-i încunună În licăr - mîndră fruntea sa. Un bogătan - n-o bagă-n

Dimineața e pentru Rouă - Grîul - pentru Amiezi fierbinți - Pentru flori - lumina seerii - Iar Apusul - pentru Prinți! (traducere

E ușor să muncești cînd sufletul se joacă - Dar atunci cînd sufletul doare - E trudă cumplită să auzi cum și-aruncă Pe rînd jucăriile sale

Cuvîntul e mort Îndată ce-i rostit Se spune. Eu cred că abia atunci Începe viața lui În lume. (traducerea Ileana

Din Cupe adîncite în Perlă Beau o licoare destinată mie - Nici Pivnițele de pe Rhin N-au dat asemenea Tărie! De Aer îmbătată sunt - De

Eu n-am pierdut decît de două ori, Și ce-am pierdut e în pămînt. De două ori eu am cerșit La ușa Domnului preasfînt! Îngerii - au descins

Există oare \"Dimineața\" cu adevărat? Să fie un loc anume ce se cheamă \"Zori\"? Și aș putea să îl zăresc din munți Înaltă dac-aș fi

Exaltarea este drumul Sufletului ce ar pluti Dincolo de Case, țărmuri, Spre afunde veșnicii - Pot pricepe marinarii Pe munteni cum îi

Îngeri, dimineța în zori Poți vedea prin Rouă - o mie Cum - zîmbind - oftînd - se apleacă, Mugurii ai lor să fie? Îngeri vezi în plină

Sălbatice nopți - Sălbatice nopți! Cu tine de-aș fi Sălbaticele Nopți Luxuria noastră ar fi! Zadarnice - Vînturile - Unei inimi în port

Într-o inimă zdrobită Nimeni nu-i primit Fără înaltul privilegiu De a fi suferit. (traducerea Ileana Mihai-Ștefănescu) Unto o

Cînd Prihorii s-or întoarce Pe cînd eu n-am să mai fiu, Firimituri dăi de pomană Celui cu Piept Stacojiu. Dacă n-am să-ți

Într-un ținut pe care nu-l cunosc - se spune Că Alpii veșnici depărtări cuprind - Cu Fruntea, Ei salută înalt Azurul - Cu Tălpile orașul în

Fără zvîcnirea sîngelui în vine, Nicicînd nu aud cuvîntul \"evadare\" Și fără să tresar pusă pe fugă, Ca pasărea cu aripa-n

Ca o părere, un freamăt de ramuri Peste zorii de vară - blînd alizeu - O sepală, o petală și un spin - Un licăr de Rouă - O Albină ori

Mă zăvorîseră în Proză - Copil fiind mă încuiau mereu Zicînd să stau acolo în Cămară - Că fac prea multă zarvă-n jurul meu - De-ar fi

This is my letter to the world, That never wrote to me,-- The simple news that Nature told, With tender majesty. Her message is committed To

Sola non posso essere poichè schiere mi visitano compagnia senza traccia che elude chiavi Non hanno vesti,nè nomi non almanacchi,nè armi ma

Para siempre a su lado caminar, Lo más pequeño de nosotros dos. Cerebro de su cerebro Y sangre de su sangre, Dos vidas y un solo ser.

There\'s a certain Slant of light, Winter Afternoons. That oppresses, like the Heft Of Cathedral Tunes. Heavenly Hurt, it gives us. We can