Zburlea Ariana

pentru o clipă nu mai aud nimic te zgârii lung pe piele o tânără flutură un trandafir alb ca un drapel în marea de protestatari, cu geci identice și fulare scămoșate și noaptea se lasă

vin colindători - neaua strânsă pe geamul unei vecine * inima frântă - ceasul fără alarmă sub perna rece * veselă nouă - mâini mirosind a cremă și a tăcere

În patul tare, ca o palmă de mort, Nina stătea cu el în gând până adormea. Apoi tresărea ca un nou-născut. Adormea iar, dar curând se trezea din nou. Nu știa ce să facă în privința dorinței, în

câteodată sângerez o dragoste trăită într-un vârf de pix negru care a rănit hârtia într-un ochi de lumină pădure siberiană care-mi călăuzește somnul ca anubis cărând morții zâmbește. și cântă la

dimineața cade peste noi ca un halat alb cu căptușeală albastră. păsările cântă arcane, acoperindu-ne tăcerea. ne-am rămas doar nouă înșine. mă privești — ești atât de frumoasă. și tu — la fel. atât

În căști se auzea ,,It must have been love”. Când mă plictiseam de melodiile din listă, repetate din școala generală până după facultate, preferam radio-ul. Deși nu iubisem recent, ceva din

Nu mai este mult, și ne vom rispi Lumile noastre vor înceta să se mai caute Timpul se-aclamează Acel simpatic zugrav al tragediei, Chiar dacă sufletul e ștrengar Și vrea să iubească pe

Atât de singur ai rămas Doar ca să-nțelegi Că dragostea nu există Pentru a fi trăită. Iubește-mă doar în vise, Căci acolo, Moartea Nu m-ar putea rupe Din pământul cărnii tale. Acum țe țin de mână, Să

inima nu mai bate la fel se ia la întrecere cu diapazonul pentru câteva secunde apoi moțăie liniștită cât ai zice necaz poate de la jumătatea de pungă cu zahăr nopțile dormite ca puii de

am cunoscut un pictor care îngâna lumea-n pânze crezând că lumea se va enerva și va lucra puțin mai mult la ea. uneori, desena ca primitivii sori și mamifere pe spatele de caldarâm al

Se-așează o pasăre la fereastra mea Cu tăcerea copilăriei surdo-mute Nu m-aștept la o alinare, la un cînt Dar o simt – își cutremură aripa rece Și dispare. Lumina se scurge agale pe sub

pipăi cu urechea vertebrele cerului s-aud melodia pe care te iubeam singură așa de mult, că pescarii se speriau mările aveau doar flux și toată lumea mânca pește vioara pictată cu pene de

mi-am lăsat dorințele din copilărie să prindă flori pe buzele tale degetele tale s-au plimbat pe toate pleoapele din lume și s-au oprit pe cearcănele mele pentru că-ntr-o zi ai

Mutase statuia în cimitir, la mormântul mamei copilului. Se găsea acum, printre ruine, o femeie sculptată cu grație într-un fundal marin, ușor pământiu, încleștat de o ceață râncedă. Statueta

azi a murit și tata casa e galbenă de miros de ceară și pantofi noi de piele ating iarba adio, tată strâng colierul de la piept cu chipul tau te-ai facut tăcere eu m-am făcut adult care își ia bilet

ochii tăi umezi de mir au devenit îmbrățișarea unui templu de ateu eu am devenit o gravură a Țipătului nesemnată în fața oglinzii se lasă în jos jos pe sfoară urlet din urlet ma che fai,

Iubirea urlă, strânge, plânge, desface, Iubirea nu iartă, iubirea urăște, înțeapă, te-neacă Cu lacrimi, cu frică și pielea E vineție, roșie sau albă. Iubirea e doi și-un obstacol inerent Când

ecco, bellezza sei la mia schiava! din prima zi în care și-a lăsat copilul badanta și-a făcut doi dușmani bătrâna râzând ca o floare carnivoră când i se spală cana murdară de urină și