Poezie
Lia
2 min lectură·
Mediu
spui oglinzii, undeva-ntre noapte și dimineață
hai, Lie, nu fi supărată
încă ești ciocârlie, încă ai succes
și ești atât de sobră, o mască prea intensă
încât nimeni nu ar îndrăzni să-ți schimbe
prima cifră a vârstei. întrebi: ghici câți am
și ei, cu frică, de două decenii tot spun treizeci
prin ochi îți ies cafelele
cărora nu le-ai simțit nicidoata gustul
de câmpie africană
îți curg toate porturile mării negre
unde încă așteaptă-n bărci, tablouri neexpediate
săltând uneori și peștii-spadă
pe cearcănele ca două hamace de pământ
în care-ți legeni și copiii
și pasările de noapte
îi bagi în geantă, că fară ei nu poți. cauți rujul
și te pregătești să mergi la teatru
lași geanta pe scaunul din față
rezervat pentru o autominciună care a mai pălit în timp
îți țâșnesc toate brațele de apă în centrul scenei
din sânii plini de gropi, din coastele livide, din urechi
te îmbrățișezi cu tot cu flori, tremurând
ca și când nu riști să te pierzi
și peștii aplaudă în geantă, aproape că sar
pe spectatori
iar tu zâmbești obsedant, Lie
ca un câine ce suferă de-o criză de serotonină
că viața s-a născut să fie atât de tristă
dar știi că asta a făcut-o mereu
năucitor de frumoasă
00739
0