lumea după iubire

suav cum vezi lumea după iubire. Este o înaintare, o revenire la poezie, o altă cale de a te ierta, de a spăla rufele cu mâna ta, nu zic în familie, sună mult mai bine varianta ta.

Tare mi-ar plăcea să te ascult la Radio Agonia cu această lume a ta!

Vă mulțumesc frumos pentru apreciere și recomandare! Onorată, cu mare drag pot înregistra acest poem.

Întregul poem e frumos, dar cel mai mult m-au atins aceste versuri:

”după ce iubești
începe să-ți fie dor
să scrii poeme firave”

E cumva o mică teorie a inimii aici, nu ca artă grandioasă, ci ca supraviețuire blândă de după...
Prin tonul lor aproape eteric, le‑am simțit ca pe o respirație în trei timpi, iar poemele acelea „firave”, îmi relevă o imagine tandră, ca și cum emoția e prea delicată ca să suporte cuvinte grele.
Nu tu strigăt, nu dramă, ci doar ceva fragil, parcă tremurat.
Între aceste versuri și restul poemului, la început nu am văzut o legătură, dar recitind, cred că există totuși o subtilitate, chiar dacă la prima vedere par diferite și ca ton și ca imagini. Se păstrează cumva tema fragilității și a atenției la detalii, doar că ea se mută spre viața cotidiană.

După ce iubești vezi lumea cu alți ochi, gravitezi în jurul ei și încerci să găsești o cale de întoarcere care, de fapt nu mai e posibilă. Nu vei mai fi nicicând la fel și asta pentru că spălatul rufelor de mână e mai greu decât pare.

Un poem de întoarcere în sine, cu ceva în plus în ranița sufletului.

Vă mulțumesc frumos pentru impresii. E un poem trăit și mă bucur că l-ați simțit și dvs.

Vă mulțumesc pentru lectură și pentru gândurile împărtășite. Mă bucur foarte mult că ați rezonat cu mine.