Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

am oferit unui bărbat o floare

1 min lectură·
Mediu
am oferit unui bărbat o floare
era ziua lui,
stătea singur la o masă,
într-o cafenea cu geamuri murdare
unde intri doar ca să te ascunzi de ploaie.
aerul din jurul lui cânta saudade când
înfigea lumânarea în tarta cu lămâie,
cu mișcări de mim.
o, ce saudade
mă îndrăgosteam de sclavii pierderii
ca prințesa sissi de moarte
și-o mână din mintea mea
îi mângâia obrazul bărbierit,
fără să vreau.
pentru cine te-ai bărbierit, tu, paul
când în ochii tăi nu stă nimeni,
nici măcar mama ta.
cu un gând catatonic de leu pentru o pradă
am bătut la ușă
și când m-ai privit, mi-ai deschis.
am oferit unui bărbat o floare
cum s-a culcat ophelia
cu un destin de ape
00680
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
121
Citire
1 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

Zburlea Ariana. “am oferit unui bărbat o floare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zburlea-ariana/poezie/14182382/am-oferit-unui-barbat-o-floare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.