Hora tenebrosa

Într-o noapte care se scurgea încet, moale ca burta unui șoarece negru, două mâini dezgolite se îmbăiau una lângă alta în aburul lunii cu pielea sclipitoare de mort. Una își desena conturul în cer, cealaltă râvnind mereu să se culce în el și-n fiecare por clipea un fluture care voia să nască sute de aripi. Liniile din palme visau să se întâlnească într-un punct infinit, divinizându-se doar prin semne, în aer. O singură atingere, apoi luna cu pielea sclipitoare de mort le-ar fi eclipsat căldura sângelui și-un sărut ar fi făcut norii să se zbată pe liniile palmelor lor. Toate drumurile duceau către buba albă a cerului, mai puțin când noaptea era alungită de zidari — atunci, mâinile îmbrăcate în mănuși de catifea și-au înlănțuit degetele pe ape în așteptarea luminii rare a unei păsări sublunare, ce împletea în somn liniile vieții lor.