te sărut până la obor

E un text c-o energie fluidă, vie, ca o după-amiază de vară în care nu se întâmplă nimic special, dar ții minte totul. Intimitatea decupată din lucrurile mărunte este ceea ce dă atât credibilitate cât și forță textului. O limonadă, o melodie pusă în căști, blocuri comuniste. Reușești să construiești o poveste de drag într-un oraș obosit fără să forțezi niciun gest, într-un fel de plimbare fără destinație exactă, dar cu o direcție emoțională foarte clară. E genul de poezie care nu se explică, se recunoaște pur si simplu. Pare un poem aproape involuntar melancolic – de parcă ți-e dor de ceva ce abia s-a întâmplat. În mod evident finalul mi se pare foarte reușit și de efect. Te lasă blocat, imaginându-ți scena atât la nivel vizual cât și olfactiv. E un efect rar, care nu prea iese. Frumoasă mi se pare și imaginea de bloc cu bulină roșie vs patul tău: Primul e o metaforă subtilă pentru o relație instabilă, sau pentru fragilitatea unei iubiri. Textele tale au un soi de intimitate cuminte, incandescentă în același timp cumva. Am mai dat și peste Avril Lavigne... Skaterboy și Complicated m-au însoțit în multe momente cândva.