fără tuberoze de crăciun

oare am să reușesc să uit mirosul tău de tuberoze până la crăciun? să fac cornulețe cu gem și tot să mă gândesc la tine absența ta ar fi o reverie personală pe scaunul bătut în cuie bucătăria ar mirosi a iubire, a dorință alienată de sine și nici nu le-aș putea mânca, iubito iubirea m-ar sufoca, m-ar obliga să-mi înghit mărul lui adam și gemul ar avea cel mai înțepător gust de tristețe paharul gol - alburiu pur oricât l-aș lustrui, ca o slugă tot ar avea urme de calcarul singurătății pentru care nu există soluții permanente în zăpada din fața casei, luminată de becul galben de la geam să mă uit cum ar crește tuberoze care fac dragoste cu griul și albul gerului și să-mi văd cavoul închis ca o carte neinteresantă căci florile tale miros a moarte ca o mamă care m-a uitat bolnav în fața unei lumi atât de vaste