Veronica Văleanu

in prima parte imi place perchezitia constiintei- se deduce ca se face de catre supra-constiinta
si acea highway cu 2 sensuri de mers - care e rezonanta primei parti
dar mi se pare aici ca nu timpul=highway ci dresura
V.V.

multumesc pt semnul cu care sa-mi mai deplasez o frontiera.
V.V.

Laurentiu
*mi-a fost gura aurita cu transele si tranșeele!!

Petruț Parvescu - apreciez reintoarcerea pe pagina mea; as fi vrut sa fiti mai detaliat. va contrazic cu absurdul,nici macar nu functioneaza ca masca aici.

Laurențiu
unghiul pe care m-ai lasat sa-l omor a fost ca intr-o guerre sainte impotriva lui insusi
oglinda a functionat magic, nu a blocat drumul din fata ci l-a prelungit in interior
scriitura-permanența necesitand fluxul, dublata de scriitura-flux necesitand permanența pt a se implini
da, am avut o perfecta complementaritate si asta a dezlegat si faptul ca nu a trebuit nici sa avem nici sa inventam un organ de perceptie pt asta, ci sa validam enduranta
iti multumesc pentru tot
Veronica

as fi vrut sa te pronunti mai explicit
multumesc pt trecere, astept o revenire
V.V.

o poezie care se cere putin comentata

1-prima imagine a idolului e prea dilatata, data fiind ca e intr-un anti-univers. as propune o concentratie de
\"aș vrea să mă pot uita la tine ca la un idol de tinichea\"- (fiecare dintre materiale da alte conotatii)
2- \"și-ar smulge din perete cu tot cu tencuieli cu zid cu tot\"- prea multe acumulari din aceeasi paradigma
3_ de scos ultimele cuvinte din \"o imitație prosperă de van gogh acela care știi că\"- referinta suplimentara cam da confuzie

4- \"să îmi smulg în cruzime numele tău subcutanat ce exultă
unicitate cauzală\"- fara [imi], in loc de [in]-[cu] si poate [numele tau subcutanat] si atat
5- \"cu tot cu sânge să îl smulg\" pare exagerat si repetitiv
ultima parte e interesanta.

poate doar [intre pereti de somn circular], nu suna asa de asumat

va trebui sa va raspund la partea cu privirea, chiar si cu sens abstract.

intai sa face deosebirea intre imagine si perceptie
imaginea ascunde neantul obiectului, perceptia arata, introduce in neantul obiectului (undeva egaleaza intensitatea ideii)

si apropo de imagini, inconstientul e aici reprezentabil grafic prin punctul de fuga.
imaginea e moarta (deci si unghiul), perceptia e vie (deci inviaza)
cum? prin pierderea cunostintei/cunoasterii, prin transa

va multumesc pt slalom, permisul de conducere va apartine!

ma bucur atat de mult ca v-am prilejuit a moment of second intensity si o trecere.
cele 3 categorii nu sunt licenta mea -purul, impurul si profanul- au fost clar delimitate inaintea mea de Radu Surdulescu in Critica mitic-arhetipala, o lectura care m-a marcat acum un timp, a coincis cu o perioada personala a vietii mele marcata de gnosticism. eu am preluat aceste elemente pe care el le aborda dpdv al functiei mitului dimpreuna cu religiosul si le-am transplantat pe pattern-ul scriiturii.

va multumesc pentru unghiul viu in care ati ramas.

*scuze cu polisemia, am vrut polifonia vocilor

* si as scoate cuvantul \"eu\" din a 2a strofa, ca sa poata denota nu o persoana, ci o lume.
vei fi ucis
ca o lacusta
ca o lacusta
vei fi nimicit.
mda, schimba cam mult, dar e la latitudinea dvs.

multumesc pt generoasa apreciere.
ideea e ca eu nu am vazut revelatia ca fiind asumata de profet. El poate fi aici un intermediar (ca o moneda cu 2 fete) intre sacru si profan. Functioneaza ca un infrasacru, ca o poarta.
Din punct de vedere autoricesc, il vad intr-o dubla misiune.
1) Sacrul care il arunca in fata ca o trambita [Tu să ieși la margine/și să strigi] si si-l asuma pt ca nu se poate denunta singur, - dar profetul trebuie sa adulmece urma din iarba. Sacrul isi constientizeaza riscul de a nu fi perceput de catre profan [Nu te va auzi nimeni/dar tu să strigi]. La sfarsit acest kamikaze(profetul) va fi ucis de catre Sacru fiindca stie prea multe/ ori fiindca ar putea incerca sa se introneze ca primum ante pares intr-o lume profana.
2) Profetul poate fi aruncat in fata de catre lumea profana insasi, care simte nevoia sa aiba un univers de impact mai mare decat diametrul ei actual, dar tot va fi rapus, asta ca lumea aceea sa-si dovedeasca suprematia fata de puterea sacrului care planeaza, dar nu si actioneaza.
a, si uite, 3) ultima strofa poate fi vocea lumii profane (spre diferenta de prima str care venea din sacralitate) si aici poate insemna un dialog intre 2 lumi care nu sunt compatibile desi se aceepta una pe alta.

polisemia acestei poezii e cutremuratoare oricum.
Profetul are o misiune ingrata si stie asta, stie ca e doar carne de tun, dar nu se mentioneaza o impotrivire a lui, ceea ce-l poate face sa denote mai multa intelepciune decat l-am putea banui la inceput. E un purgatoriu pe care el si-l asuma, dar revelatiile nu sunt ale lui, ci ale celor 2 lumi. El are doar imanenta. Cu riscul de a fi ucis, (desi cele 2 lumi vor coexista pe paliere paralele) si tot se implica, stiind ca fara el nu se poate face trecerea.De aceea am mentionat flash-ul cu order of intra-being a buddhistului Thich Nhat Hahn (integrare, competitie si inter-connectedness).

cu placerea lecturii,
V.V

o poezie care trece puntea in transmodernism (sau metamodernism daca va simtiti mai in larg asa)
prin revelatia asumata cu acel time, timing si timelessness al actiunii.
un fel de order of inter-being
destroying laolalta cu pastrarea surselor identitatii sacre

cu toate gandurile de bine,
V.V.

o poezie care se cere si se castiga singura in lupta cu ea insasi.
cautarea unei arte vii
trasari de frevente apasate si in rama poemului si in lama lui.
vocea cladeste umanul-de-dincolo-de-uman
nu sunt stari decupate, nici actiuni, nici acte de vointa - deci nu ai cautat sa le fabrici doar contemplativ
initierea la rece, nu la cald- care se intalneste de altfel destul de rar

imi foarte place, as recomanda-o daca as putea

of. un amalgam de franturi de idei, adunate aici, cu senzatia cititorului ca da el tarcoale unor mari adevaruri, chipurile le intelege dar nu stie ce sa faca cu ele (sta doar cu ele in brate). am observat pe aici si tehnici folosite in management precum analiza Pareto, lecturi initiatice ale maestrilor spirituali, tehnici de comunicare in vanzari (disolutia/contracararea cuvintelor tari, aici a rebours, tactici de razboinicul luminilor, principii de la \"Dansez pt tine\" marca Mihai Petre; - o eruditie uimitoare.
dar n-am gasit o verticalitate. ideea e - nu va suparati - ca formarea si propagarea educatiei de tip enciclopedist nu are nici un impact dur la dispersarea post-modernismului (care a mers si el pe undeva pe principiul bulgarelui de zapada care se transforma in avalansa. nici unul nici altul nu se pot plia pe epoca pe care o traim.

si daca ati vrut sa strigati ca mergeti de fapt pe principii eclectice, nici aici nu ati avut prea mare izbanda. ele trebuiesc intretesute intr-o matca anume.
la o privire mai indeaproape, nici forma asta nu se incadreaza la \"eseu\"

poate il veti relua, refinisa.

am citit cu mare atentie raspunsul tau
si ai dreptate
pe palierul 1 si 2
si eu am dreptate pe palierul 3 (pe termen lung)
sfarsitul articolului tau a fost putin cam ambiguizat pt o clearcut position, de aceea am simtit o nevoie imperioasa (!...) sa fac o completare
dar ai revenit excelent cu tema aceea de gandire a acceptantei (cat de adaptabila e forma aceasta de arta)
V.V.

ehei...si de ce nu# /Arta nu e in cautarea continua a libertatii, ci a propriei eliberari de ceea ce ar putea sa o restranga/??

de asemenea, e eronata teoria *arta exista prin ceea ce este*--sunt convinsa ca si acel artist ar gandi #arta exista si prin ceea ce duce ea mai departe (ca sediment care va forma alte aluviuni) dupa ce a auto-maturat deja tot ce a gasit necorespunzator la ea insasi.

pana si Sartre care era existentialist spunea ca omul este ceea ce face el din ceea ce este. iar arta este vesnica, deci imanenta, deci metafizica (se defineste dincolo de existenta curentelor - de aceea le metamorfozeaza tot timpul fara sa pretinda ca daca un curent e depasit acel produs sta mai prejos cumva.
si nu proslavi in ultima fraza! nici arta nu se proslaveste pe ea insasi (atunci ar deveni kitch) ci cauta mereu sa se renasca din propria ei cenusa.
si chiar cred ca daca acel produs de arta tine de categoria existentialismului, ca sa poata sa supravietuiasca trebuie undeva sa-si puna in crezul ei nu propria auto-suficienta, ci o chiar eliberarea de existentialism (cele mai puternice curente in arta se auto-definesc prin X-ul =conceptul + propriul antidot la X. (vezi postmodernismul, care in culmea gloriei sale a fost venerat tocmai fiindca incerca sa se trateze de el insusi ca de cel mai mare dusman.)
cu placerea lecturii,
V.

Laurentiu,
atitudinea e ceva constientizat, eu am vrut sa redau inconstientul, pulsiunile.
am ales sa pun pe harta textul intr-un ca-si-cum tubular (canalul de o fractiune de secunda dintre autor si cititorul implicat), de fapt tema e metafizicul scriiturii. o sa punctez intr-un alt articol si ce e dincolo de acest metafizic.
tirul scriiturii e pertinenta, semnificatia secunda, care o smulge din prima ancorare. polaritatile, problemele cardinale, sedimentarile,abdicarea de la piedestal urmeaza in curand.a fost aici o mica teorie a principiilor prime de coagulare.

traseul are la prima vedere doar distanta intre a-z, dar de fapt nu denota decat mutatia din interior.
tu stii foarte bine asta.
faptul ca ma sustii tinde sa-mi dea un echilibru la aceasta echilibristica riscata aici.
multe, multe multumiri.
Veronica

pai toata poezia de dragoste a derivat din Cantarea Cantarilor...
iar pasajul acela e bun. e si liric si conceptual: oameni-boabe de strugure care asteapta o zdrobire divina sa fie transformati in vin de impartasanie.

eu nu sunt de acord cu antevorbitorul meu.
toate pasajele care tin de cotidian au decupaje biblice la cam al 3-lea nivel de interpretare. te uiti prin ele dar au alt filigran daca le tii in lumina. dupa cum imi amintesc eu, un acatist contine (in icos sau condac, nu mai stiu) pasaje narative chiar, din viata sfantului, care sunt apoi transplantate pe descriptiv + pe imn.
uite, de ex:
\"Mama ta uitase obiceiul de a mai avea palme imense iar poza tatălui avea mereu un nimb de praf în jur spre tine veneau păsări în galop aveai o glugă ca o capelă după ce mâncai pâine strîngeai firimiturile întro grămăjoară sub formă de munte pe care visai să ajungi \"
- linie de descendenta demna de Sang Royal: mama ca o Fecioara Marie putin denivelata pe palierul prezentului, tata cu nimb, pasarile sunt mostenirea genetica sub forma de emanatii spirituale, muntele sfant unde se auto-initiaza cineva prin pelerinaj, etc etc.

sa ne intoarcem la sacru, ca forma a literaturii!!!

Stefan,

e colosal!
ai trasat desavarsirea unui cont biologic! Ai inlaturat declinul fizic si ai stiut sa aplici religiozitatea iubirii barbatesti care numai ea singura moare moartea simturilor ca sa le reinvieze prin s a c r a l i z a r e.

\"Bucură-te iubito mai ai până să mai poți fii văzută doar prin microscop\" e miracolul insusi pe care tu l-ai gasit, l-ai rostit si o sa-ti imprumute umbra lui sa te protejeze prin rugaciunea asta.
ai instrainat o femeie de toate ecuatiile vietuirii ei, le-ai furat, le-ai spalat cu apa sfintita si i le-ai dat inapoi. i-ai dat inapoi accesul la sfintenie pe care ea nu l-ar fi putut avea altfel, ai mantuit-o.

cu toata admiratia mea,
Veronica