Vasile Munteanu

pertinentă abordare, domnule Robea: ați motivat eticul unei atitudini socio-mistice aplicând piramida lui Maslow?

succes? impact? haideți să căutăm cîteva exemple simliare; praful de pușcă, otrava, un meteorit, o decapotabilă (musai roșie) izbind în plin o masă de oameni; să nu vulgarizăm? să ne rezumăm la teorie? de acord. comunismul, captalismul (pentru că tot sunt cele două doctrine la care ne-am raportat până acum); sau, din altă perspectivă, creștinismul, islamismul, iudaismul; ce ușor sunt de parcurs etapele până la terorism (sper că sunteți de acord că și el are o justificare teoretică); dacă veți analiza pertinent toate aceste exemple similare, veți observa că le lipsește exact ceea ce lipsește discursurilor lui Dan Puric: măsura. de ce gândesc astfel? pentru că, atunci când pozezi (am noțiunea verbelor)în \"pedagog al neamului\", în educator, trebuie să înțelegi tu în prealabil că educația nu este o cruciadă, ci un proces care trebuie să parcurgă etape specifice.

altfel, dacă doriți; încercați să dezbrăcați discursul lui Dan Puric de metaforele exagerate (chiar lipsite de stil); ce alegeți din ce rămâne? există unii care și unii care nu. wow. ce revelație m-a lovit! și ce bine ar fi dacă sau dacă, dar dă-o-n câmpiile ei de societate (cu tot cu amărâții care suportă sistemul) și hai în munții culturii! pe cuvânt, așa teorie mai rar...

când critici societatea, sau ai o abordare politică sau una sociologică; a lui Dan Puric de care vi se pare că pretinde a fi? ce anume invocă și nu se știe deja? patosul domniei sale mă face deseori să râd; parcă e un licean care acum două săptămâni l-a citit pe Kafka și a căpătat angoase, iar săptămâna trecută pe Țuțea și crede că a înțeles cum să scape de ele; mai mult, să îi scape și pe alții; ce contează că îi lipsesc soluțiile; până intră în posesia lor (prin revelație mistică, desigur) și mai înainte de a o tăia prin munții culturii, băgăm repede ceva TV și ceva lansări; răstimp, exploatarea omului de către om își vede liniștită de treaba ei; știți de ce? pentru că o critică autentică a societății este literalmente imposibilă de pe aceleași obsesii ideologice, vetuste și total ineficiente; în plus, democrația are un mare avantaj asupra revoltaților: nu permite revoltele; iar aceasta nu este o noutate - nu veți întâlni o mai mare îngrădire a lbertății individului ca în democrația contemporană; vorba ceea: \"Ferește-mă, Doamne, de tirania majorității\".

la câți exaltați a văzut istoria, ce mai contează unul în plus; are și impact, spuneți? succes? păi, asta e nemaipomenit - înseamnă că se vinde! știți replica aceea din Filantropica: \"vă e milă? v-am luat banii!\"? e, și cu credința e la fel.

Bună ziua, Mihaela Apostu


în calitate de editor al Agonia.ro (unul care nu v-a citit textele până în prezent și care nu se numără printre editorii care au încadrat aceste texte la „Atelier”), am încercat să analizez poeziile publicate fără să țin cont (așa cum ați sugerat pe mail) de ce anume v-au spus prietenii (terapeuți, muzicieni ș.a.m.d.), atitudine pe care îmi permit să vă sfătuiesc să o adoptați și dv; și nu așa cum s-ar putea crede din cauza preocupărilor acestora (pentru că un om poate să aibă o cultură poetică solidă în ciuda preocupării sale), cât mai ales pentru faptul că sub raportul valoric al unei „adevărate opere de artă” (prietenul care a spus așa ceva pierde din vedere cât de mult s-a scris și se va mai scrie despre „Ce este opera de artă?”, mai ales una... „adevărată”), eticul (sub incidența căruia cade conceptul de prietenie) nu se substituie esteticului (cel mult ca temă sau motiv).

pe rând:

i) textele dv parodiază involuntar (sau nu) „îngerul” lui Nichita; dar, fiindcă nu reușiți (nici măcar parțial) să îi atribuiți o valoare poetică (nici măcar impersonală), tot ceea ce realizați este să îl translatați la periferia dintre anectodic și folclor (discursul amintind alocuri de bancuri, alocuri de basmele românești – ceea ce nu este rău, dar pentru un astfel de melanj vă trebuie îndemânare, nu glumă); dacă acesta este temeiul „sistemului dv filozofic de inspirație creștină” (așa cum pretindeți în mail), înclin să cred că nu vă este foarte limpede ce anume este un sistem filozofic; cât despre faptul că... prietenul vă spune că aceasta este „esența spiritualității”, transmiteți-i că nu ar fi rău să își lărgească puțin aria de selecție – mai ales că tipul acesta de clasificare aparține unui mistic veritabil, P. Țuțea).
ii) am observat la aceia care publică pe site o atitudine oarecum contradictorie: există autori care stăpânesc punctuația, dar nu o folosesc; precum există autori care nu o stăpânesc, dar care abuzează de aceasta; dv vă numărați printre aceștia din urmă; exemple: „Galben cu verde s-amestecă/Vârfuri ascuțite și frumusețe”, “A trecătorului inimă, bucură”, “Muguri stau să –înflorească”… și mă opresc aici, aceste versuri aflându-se în mod consecutiv în prima poezie; evident, exemplele pot continua.
iii) la cele de mai sus, se adaugă contragerile, sintagmele și construcțiile vetuste sau de-a dreptul deficitare; exemple: „s-amestecă”, „O oază de țepi” (și oaza ce face? „Străjuie vechile ziduri”), „ridică-ndrăzneți”, „cât de gingaș poate fi (un) suflet cu țepi!”, „Rece și cald,/ Contraste ce devin Unul.”, „Cu, capul plecat”, „Ma-nervezi” ș.a.m.d., exemplele putând (ca și în cazul punctuației) continua.

Dacă luăm în calcul cele enumerate mai sus, trebuie să admitem că o analiză aplicată și amănunțită asupra textelor în întregul lor este inutilă. Chiar și această verbalitate excesivă la care recurgeți ar trebui să sporească limitele convenționale ale limbajului, să poarte discursul la un nivel superior al lexicului; de exemplu: aveți curajul să puneți în gura drăcușorului: „Bună, șmechere” (argotizând această esență a spiritualității, implicit sistemul dv filozofic de inspirație creștină), dar optați pentru „îi trage un șut în fund îngerului”; credeți-mă, cuvântul potrivit este „cur”; nu umblați cu jumătăți de măsură în poezie, pentru că, parafrazând, pe cel căldicel îi va scuipa poezia din gura ei.

Totuși, o oarecare sensibilitate răzbate din conținutul textelor dv. Totodată, dovediți că puteți păstra coerența discursului inclusiv pe texte de mai mari dimensiuni. Dacă veți opta pentru corectarea aspectelor menționate și veți reuși să abandonați prolixitatea stilistică, abundența de fleacuri și de asocieri fără nici o valoare semantică în prezent (pentru că în nici un caz nu putem vorbi despre revalorificare), veți constata după un timp o îmbunătățire evidentă a calității scriiturii; până atunci, eu cred că exercițiul „Atelierului”, sugestiile pe care le puteți primi (dacă puteți) și interacțiunea cu alți autori (chiar dacă nu „prieteni” – vb ceea, mai bună o critică sinceră de la un dușman) vă vor fi foarte utile.


vă doresc succes

Vă cer iertare pentru întârziere; \"motive tehnice\"...

Dan, ai dreptate, eram la o în-viorare, în-fiorare, nu mai țin minte și ce mi-am zis: ia să mă-ntorc puțin pe dos! :); \"de lecturăȚ\" eu îți mulțumesc; și pentru constanta prezență.

Răzvan, din nou; din nou, mulțumesc.

Dana, cât timp mai putem învăța (de la alții), putem să citim; cât timp mai putem învăța (pe alții), putem scrie; când nu mai putem scrie și nici să citim, e vremea somnului de ziua a șaptea; iată ce învăț eu din prețuirea ta, doamnă.

mi-am permis, întru echivoc/univoc :)...:

am strigat
poezie [ ]


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Liviu Nanu [Anton]

2004-01-12 | |



în prima zi am strigat
LUMINÃ
și am privit ore în șir pînă la orbire
după un timp ochii mi-au devenit
curcubeu

a doua zi am strigat
VIAȚÃ
apoi mi-am odihnit fruntea pe flori
pînă cînd au răsărit din ele
ghimpi

a treia zi am strigat
IUBIRE
și nici măcar nu am așteptat prea mult
pînă ai apărut tu cu pas mic și
triunghiular

a patra zi am strigat
DURERE
și inima-mi bătea tot mai tare
o pasăre străină într-o
colivie de oase

a cincea zi am șoptit cu teamă
MOARTE
și mi-am sprijinit capul pe un cuvînt
așteptînd ecoul

într-un tîrziu cineva mi-a răspuns
„mai taci bă în morții mă-tii
nu vezi că unii
doarme?”

cred (probabil nu numai eu) că tocmai din incostanță vine, domnule Vianu; altfel ar fi mecanică pură (a biologiei și/sau a creației); mai cred că tot ea stă la baza "experienței", care nu ar fi posibilă fără observarea diferențelor specifice; pe care, atunci când este vorba despre calitatea indivizilor, se axează însăși evoluția speciei; așa că nu mă simt mâhnit, atacat sau mia știu eu cum atunci când cineva îmi spune că scriu "altfel"; dimpotrivă; mai ales că acest lucru l-am urmărit întotdeauna, să nu "încremenesc în proiect"; pentru că poți scrie texte poetice la fel de bine cum cizmarul gândește și execută calapodul sau croitorul un sablon, care, ulterior, dau naștere unor produse finite fără de care viața noastră nu spun că ar fi imposibilă, dar cu siguranță ar arăta altfel; dar la a scrie Poezie poți aspira (statut pe care nu voi pretinde niciodată că l-am depășit) numai dacă manifești acea diferență specifică sus-menționată.


să spunem că această diferență specifică (pentru că tot ați amintit de Țara Nicăieri) ar consta în: "credință, voință și puțin praf magic".



în încheiere, nu cred că este cazul să deschideți o polemică despe conjucții și alte asemenea cu domnul Pop; sunt convins că a considerat explicația mea acceptabilă, motiv pentru care nu a simțit nevoia să adauge altceva.



mulțumesc pentru prezență.

Apă-de-foc, Țară-de-Foc;
pisica nu-i vreo Artemidă.
o poezie fără flăcări
e o rostire... cufurită.

doamnă Calotă, am să vă răspund în aceeași manieră: asta i-a lipsit umanității până în prezent: \"misionari\". încep să sper: lumea (aceasta) va fi din ce în ce mai bună, iar specia umană din ce în ce mai puțin violentă; și când te gândești că totul ni se va datora nouă, românilor. din munții noștri spirituali, reuși-le-vom pe toate; așa cum am reușit de-a lungul istoriei tot ce ne-am propus... eu, de exemplu, nu în munți m-aș retrage, ci în Noua Pinguinie. dar vin și acolo aceste creaturi autointitulate inteligente să scormonească solul și subsolul după resurse. credeți că o să contemplu liniștit cum acel \"rai pe pământ\" este calamitat? da, de unde! voi striga din răsputeri: pinguini, la arme!

domnule Manega: am citit interviul domnului Pleșu (sper să mă credeți pe cuvânt, exceptând \"Minima Moralia\", lucrare pe care am avut-o în bibliografia obligatorie, și exceptând câteva interviuri televizate, nu cunosc nimic din gândirea domnului Pleșu); totuși, asocierea m-a onorat (pentru că este una dintre inteligențele redutabile ale României contemporane; redutabile și autentice; faptul că nu posedă o \"operă\" nu poate împiedica pe nimeni să accepte acest lucru); într-adevăr, am recunosc câteva teme comune, inevitabile de altfel, cum și câteva puncte de vedere asemănătoare, cum ar fi asocierea Petre Țuțea - Dan Puric sau maniera discursului; dar de aici până la a spune că punctele de vedere exprimare sunt \"identice\" este ca și cum aș spune eu că interviul dv copiază întocmai interviul lui George Rădulesc (din perspectiva anti-interviului); să fim serioși...

Dragă MEB,

îți mulțumesc pentru revenire. Am remarcat și „venirea”, dar am considerat inoportun să-ți răspund înainte de a te exprima „deplin”.
Dacă nu am înțeles greșit, reproșul tău ține de o „asociere estetică”, pe care, în puține cuvinte, am să încerc să o justific aici.
Pentru mine, Natura în sine este un domeniu al evidențelor estetice, care, la nevoie, exclude orice posibilitate de obiectivare a ființei umane. În ultimă instanță, hai să spunem, „instinctul de conservare” pe care Rațiunea Naturii și-l autodictează poate conduce la indezirabilitatea existenței umane ca specie. „Virusul” trebuie eliminat.
Prin urmare, în ordinea „genezei” acestui frumos natural, din perspectivă umană, ca subiecți axiologici, dacă vrei, ne place, nu ne place, suntem constrânși (bucurați-vă pozitiviști!) să acceptăm importanța elementelor primordiale: mecanico-fizice, chimico-biologice, psiho-somatice ș.a. Iată că, din această pesrpectivă, pentru om premisele valorii nu se substituie valorii. În ultimă instanță, chiar dacă „imitând” (Platon) natura, ea este un artefact, o predicație a lui „homo faber” (Bergson). Este, dacă vrei, o „umană sinteză” între dat și creat, între natural și artificial, între natură și cultură.
Din pesrpectivă deterministă, îmi vine în minte o altă sinteză: Matrix și Equilibrium - necesiatea căreia te supui și necesitatea pe care ți-o impui.
Incontestabila dualitatea a spiritului determină omul să oscileze între „monumentalitate” (ca sistem) și „bun simț” (ca natură). Acestă vizune este una „atemporală”, iată de ce „ora trece cu arma pe umăr”, iată de ce mă bucur că ai observat teatalitatea, dar nu ai observat păpușile pentru că m-am chinuit ca estetic să le ascund sforile.
Concluzie: ne mișcăm între „hazard și necesitate” (J. Monod), însă hazardul este neputința cunoașterii umane de a valorifica caracterul universal al necesității la nivelul artefactului. Ne place că suntem, dar nu ne placem cum suntem. NU SUNTEM CAPABILI SÃ ÎNȚELEGEM SISTEMUL!

Te mai aștept și te mai caut.

Cu prețuire,
V. Munteanu

eu nu știu de ce te bucuri că place unuia și altuia, că altul oricum nu știe de ce-i place; dar din cele spuse de tine, două lucruri reies: primul, că de aia n-ai tu chilie, că ai Lunca (doar nu trece Dunărea prin Bragadiru; cu recomandarea pentru cine nu înțelege aluzia să nu își bată capul); al doilea ar fi că, raportându-mă la "realul poetului" și la viziunea sa infantilo-apocaliptică: "Când veți vedea copii, luați-vă hainele și fugiți”, că tu ai reacționat exact invers: ai ales copiii și ai lăsat hainele să fugă. ceea ce nu este tocami irațional - cică ei, copiii, vor ajunge la Dumnezeu; hainele, nu; dacă mă contrazici, înseamnă pur și simplu că ți-a fost frică. iar acum doar regreți că ai crezut că e un act de curaj.

la final, știi tu ce-ți doresc.

mulțumesc, Ela; da, ai dreptate, numai cuvântul nerostit ne aparține.

Cătălin: nu te pot contrazice; laptele de mamă mi-a fost insuficient; sunt ceea ce sunt pentru că m-am hrănit cu lapte de vacă și lapte de coasă; ce nu înțeleg este superficialitatea cu care negi că ar fi posibil ca personalitatea uui Niculae Moromete sau unui Țugurlan (ar trebui să te decizi de care dintre cei doi pare poemul scris, pentru că au gândiri diferite) să manifeste și o latură lirică; ce-ai face, dacă ai avea posibilitatea, ai înființa lagăre de exterminare pentru oamenii care, asemenea ție, nu s-au format cu laptele praf al literaturii? zâmbesc. crede-mă, zâmbesc și-mi vin în minte următoarele versuri:

\"de-ar fi-n lume-un sat de mâțe, zău! că-n el te-aș pune vornic,/ ca să știi și tu o dată boieria ce-i, sărmane!\"

pentru că la dv adverbele sunt "mai extremiste" decât verbele, am să îmi permit un banc:

"Țiganul s-a dus să-și mărturisească păcatele. Însă preotul, prudent, a început prin a-l întreba dacă știe care sunt poruncile lui Dumnezeu. La care țiganul a răspuns: "Știți, părinte, eu mă apucasem să le învăț, dar s-a zvonit c-or să fie suspendate."."

domnule Manega: n-aș mai fi intervenit, lăsând - așa cum se obișnuiește - autorului ultimul cuvânt; dar mi-ați pus în gură vorbe și consider anumite lămuriri necesare:


recunosc, sunt orb; asta înseamnă că văd aceleași lucruri pe care le văd de când m-am născut: copii și adulți, soare și intemperii, flori și noroi, frumos și urât, bine și rău, viață și moarte; să fie din cauză că îmi este afectat organul văzului? sau din cauză că refuz să văd cu ochii altuia? eu nu știu răspunde la această întrebare.

dar orb fiind, am înțeles un lucru: cad numai când mă sprijin de oameni; prin urmare, tipul acesta de înțelegere nu-mi va înlesni vreodată putința convertirii; nici nu laud, nici nu deplâng pe un convertit; mai bine să întâlnească sinele altuia dacă al său este neputincios; spun numai că acesta nu este un argument în discuția de față; pentru că problema pusă de mine nu este despre omul religios; și nici din perspectiva acestuia; ca un bun interlocutor ce sunteți (am recunoscut acest lucru din prima intervenție, interviului nu i se poate reproșa nimic), încercați să mutați centrul discuției (nu văd de ce ar fi o dispută) asupra conștiinței colective, caz în care, ori ce aș argumenta, mă recunosc dinainte învis - un alt deznodământ nu există.

aici, aveți dreptate: există un public-țintă pentru orice tip de discurs; cum există un cumpărător pentru orice tip de produs; din acest punct de vedere, invocați un alt argument pe care logica îl reclamă ca ilicit: faptul că acest public \"știe să citească\"; scuzați-mi asocierea, și publicul-țintă al telenovelelor știe să citească; sau, ca să nu pară o insultă, este motivul pentru care Biblia este cea mai vândută carte din lume; face asta pe oameni mai înțelegători sau lumea mai bună?

mă acuzați: \"Spuneati ca Tutea e gaunos si sforaitor… Riscanta afirmatie, ba chiar nedreapta si nelegitima, daca n-ai parcurs o experienta similara cu a lui. Mesajul lui Tutea si al lui Puric vin dinspre spiritualitate, nu dinspre cultura\"; pe de o parte, cunosc extrem de bine biografia lui Petre Țuțea (și lucrările), îmi permit să afirm că \"nimeni dintre noi nu a parcurs o experiență similară cu a lui\". dar acest lucru nu vă face pe dv mai puternic și pe mine mai slab; pentru că, pe de altă parte, vă invit să revedeți pasajul cu pricina, spuneam că tipul acesta de naționalism (l-am numit naționalism in extremis) este găunos și sforăitor la Dan Puric; în primul rând mi se pare absolut deplasată această asociere: Petre Țuțea - Dan Puric; au un singur lucru în comun: sunt creștini; dacă la Petre Țuțea abordarea aceasta este autentică, survenită în urma unei covârșitoare zdruncinări atât interioare, cât și sociale, la Dan Puric ea vine dinspre imitație (domeniu în care, nu-i așa, excelează); nu oricine citește \"Omul sau Tratat de Antropologie Creștină\" și îl imită pe Țuțea în discurs este egalul acestuia; mă gândesc, totuși, că drama trăită în ziua în care nu i s-a plătit diurna nu este o experiență similară dramei trăite de Petre Țuțea...

în final, despre trezire, nu știu ce să vă spun; din experiența mea de orb, credeți-mă, și un orb se trezește; și, după cum o posibilă istorie a trezirilor epocale ar putea depunde mărturie, mulți care văd s-au trezit numai pentru a se întoarce pe partea cealaltă.

\"Toate-s praf... Lumea-i cum este... si ca dânsa suntem noi\"

analiza ta mă derutează prin antagonism: \"dumnezeiesc\" vs. \"stoarse de orice conținut\"; e ca și cum i-ai reproșa lui dumnezeu un singur aspect al creației (omul, de exemplu, deloc prietenos :) ); neînțelegerea \"marelui plan\" scapă numai interpretului, nu și creatorului; posibil ca eu să nu fi ales instrumentul cel mai potrivit (pentru că, totuși, păstrând proporțiile, nu mă cred decât dumnezeul cuvintelor mele - și m-aș putea contrazice singur chiar și pe această temă :) ), însă cu siguranță CONȚINTUL EXISTÃ.

Star Trek, next generation :).

cu drag,

În Țara Cuvintelor, \"cavalerilor mesei rotunde\" cineva le-a furat scaunele, ba le-a tăiat și picioarele și brațele și își apără, la propriu, \"cu dinții\" încleștați pe sabie ființa efemeră a reginei de mucava...
Capitulez în fața \"intuiției feminine\" - :).

Cu drag,

dacă ai fi capabil să specifici "natura ciudățeniei", te-aș pupa pe frunte, că, vorba lui Țițeica, nu e nici o diferență.

Adrian,

„semnul” tău mă onorează.
Ți-am citit aproape toate comentariile și m-am convins că ești un fin „analist poetic”.
Faptul că ai spus „doar atât” mă convinge că ai fost generos și nu ai atins punctele slabe. Nu sunt dintre cei „sensibili” (shoot me!). Am al naibi de multă nevoie.
În altă ordine de idei, ai intuit perfect, eram oarecum „suprasaturat” (sper să nu supăr pe nimeni) de „primăvara-ideal de romantism” încât am încercat o descriere mai „într-o rână”.

Chiar dacă tăcut (să-mi fie rușine) te asigur că și eu „am trecut” pe la tine (mai des decât, probabil, bănuiești...).

Tizului meu, cu toată prețuirea,

pe scurt: îmi place cum îmbini promiscuitatea prezentului cu obscuritatea viitorului - promisiunea unei glorii mereu amânate, sublimul unui erotic mereu învins de necesitate, evidențiat aici de "foame"(a de celălalt); mi-o și imaginez pe Alice rămânând captivă în Țara Minunilor din cauză că și-a devorat ghidul.


plăcută regăsire.

Simțind că vinele-i se rup,
un țap zări în față-i lup.
De zăpăcit și de buimac
așa-l picni la coadă bîțu,
c-abia mai scoase-un \"cuțu, cuțu\",
proptindu-se de un copac.
Și svîc, pe-alături, ochii-i plânșii!
Dar lupu, cutră și putoare,
întinse mutra-i zâmbitoare
ajungătoare, lunguiață,
și i se proțăpi în față
lăsînd cărare între dînșii,
de-o zvîrlitură de vătrai;
Zbîrlind pe șiră coama-i creață,
se bucură din strungăreață:
- Zi... \"cuțu, cuțu\", hai?

(\"Țapul\", N. stănescu)

1. propunerea ta de revenire în partidul-mamă este imposibilă/inacceptabilă/impardonabilă din următoarele considerente:

a.1) manifestul nostru începe astfel: „acesta este crezul artistic al boemiistului veșnic revoltat”; prin urmare, nu putem reveni la ceva ce nu am părăsit, ci numai am impus un anume grad de dogmatizare în absența căreia orice teorie este vulgarizată;

b.1) am hotărât să negăm cosmopolitismul de factură etilică al boemiismului, scopul nostru așa cum reiese implicit din manifest fiind acela al căutării unui limbaj universal în literatură; am ajuns la concluzia că acesta nu poate fi găsit decât prin Spir(i)t, acesta, la fel ca și apa thalesiană sau focul heraclitian, putând fi pus la originea lucrurilor sub denumirea mixată: Apă de Foc; ca români, recunoaștem deschis că, deocamdată, ceea ce ne lipsește este o Țară de Foc; nutrim speranța că susținerea în alegeri a unui președinte piroman va rezolva această problemă (automat va trebui să vadă bine, nu ca actualul, altminteri vom încălca tratatele de drept internațional prin incendierea Budapestei, de exemplu; ar trebui, totuși, să reziste la băutură ca actualul);

c.1) întrucât boemiismul în forma sa antoniană (sau liviu-nanuniană) are un caracter duplicitar-nazist (propunând consumarea de bere pe timpul iernii) și a vinului obținut din Dealurile Talașului, dorim o purificare a organismului, Spir(i)tul având, după cum se știe, caracter medicinal; există chiar teorii conform cărora ar sta la baza pigmentului ochilor albaștri (vezi Esenin);

2. eu insist să te alături nouă; am înțeles că „nu reușești să intri în stare”, problemă la care medical-șef aș boemiismului nu ți-a găsit soluție (de fapt, are, însă o păstrează ca soluție de salvare personală); noi am găsit soluția și suntem dispuși să o împărtășim celorlalți: Spir(it)ul intravenos (de unică folosință); pentru membrii active gratis, pentru membrii prin corespondență 2 la preț de una (familiei condoleanțe);

ca să politizăm demersul printr-o parafrază: un scriitor bun e un scriitor mort

Trăiască scriitorul!

Doamnă Angela: posibil să aveți dreptate, dar obișnuiesc să reflectez înainte sau în timp ce scriu; modificările ulterioare (atunci când și dacă au loc, pentru că, de regulă, prefer să rămân fidel aceluia din momentul exprimării) sunt exclusiv de altă natură (stilistice, lingvistice ș.a.); prin urmare (mai ales dacă țineți cont de cele explicate - sumar - mai sus), veți vedea că șoarecele este bine acolo unde este; de exemplu, de ce iepurele nu ar fi la locul său în Țara Minunilor?; iar afirmația aceasta:\"conștiință creatoare cât de cât\", cu tot respectul, mi-a adus zâmbetul pe buze - ce cât? din cât?

oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.