Primăvară stigmatizată

\"în numele poeziei cu sufletul gol
mă încaier\", suna ambiguu, nu crezi? Poate ai vrut sa zici ca - in numele poeziei - te lupti cu \"sufletele goale\", dar sensul nu ti-a reusit acel scontat? cel putin, mie asa imi pare...Am imresia ca in context singularul e defavorabil, adica creaza echivocul.
Mi-a placut finalul.
Remarc recuzita armonioasa a limbajului, desi nu e pe placul meu! :).

Dragă Sirenă,

intuiția ta „stilistică”, a funcționat ireproșabil - „singularul” creează „echivolcul”; intuiția „pshiologică”e undeva încurcată (ca și la „veveriță”), l-am căutat puțin și l+am folosit anume; poate că nu am reușit să redau tocmai ceea ce voiam, însă... eu nu plec nicăieri de pe site. Mai ales acum că „dialogăm” mai des...

Cu chiuituri pentru „părere”,

primul vers mi se pare de-a dreptul in plus caci suna putin cam nemuzical, ba chiar da o senzatie deloc placuta poeziei, insa treptat te pierzi cu gandul... e un text acceptabil

eu am citit doar primul vers, asa ca trebuie sa fie ceva de capul lui daca mi-a fost suficient

Radu, nu stiu daca ai citit intraga poezie, eu totusi cred ca suna suparator urechii comparativ cu ceea ce urmeaza, poate mergea intr-o altfelde poezie, versul in sine spune multe

E o bucurie pentru mine ca iti exerciți dreptul de „a comenta”. Credeam ca te-am supărat, pentru că nu ai mai trecut din prima zi.
Nu vreau să te contrazic și nici să-mi explic poezia. Ce pot să-ți spun este că ai dreptate atunci când afirmi că se putea merge în altă parte dacă primul vers era altfel. Dar, George, nu este lucrul acesta valabil pentru orice poezie?
Îți mărturisec numai un singur lucru: primul vers și „pasărea cocoșată de lumină” sunt cele care m-au îndemnat la ce a ieșit. E bine, e rău, voi hotărâți; pe mine mă bucură faptul că nu sunteți de acord „împreună”.

Te mai aștept.

În primul rând îți mulțumesc - cam târziu - pentru „promovare”. Se cuvenea să fac acest lucru chiar din prima zi, dar... ceva m-a împiedicat, sper să mă înțelegi, să mă ierți și să nu mă consideri un „nesimțit”. Sunt, poate, uneori, însă, în general, nu.
În plus, ca să îmi dovedești că ești un gentelman, ai pledat pentru în această mică „polemică”. „Ai spart gheața”, care va să zică, de două ori. Îți mulțumesc și sper că voi găsi modalitatea prin care să „produc” libera comunicare.
Recunoscător și îndatorat,

Primavara viguroasa, masculinizata, virila.

Adrian,

„semnul” tău mă onorează.
Ți-am citit aproape toate comentariile și m-am convins că ești un fin „analist poetic”.
Faptul că ai spus „doar atât” mă convinge că ai fost generos și nu ai atins punctele slabe. Nu sunt dintre cei „sensibili” (shoot me!). Am al naibi de multă nevoie.
În altă ordine de idei, ai intuit perfect, eram oarecum „suprasaturat” (sper să nu supăr pe nimeni) de „primăvara-ideal de romantism” încât am încercat o descriere mai „într-o rână”.

Chiar dacă tăcut (să-mi fie rușine) te asigur că și eu „am trecut” pe la tine (mai des decât, probabil, bănuiești...).

Tizului meu, cu toată prețuirea,

Dragă Liviu,

dacă aș spune că îmi era „dor” (românește) de „părerea” la care nu ai mai revenit (la „Ecoul iubirii”) aș părea poate un „lingușitor” care spune mulțumesc și, poate, nefiresc într-un dialog „de la bărbat la bărbat”.
În ciuda acestui risc, îți mărturisesc sincer că, înainte de „a te citi”, înclinam spre o atitudine de genul „cuvânt am, suflet ce îmi mai trebuie”. Așa cum ți-am „lăsat” scris în comentariu de la „11 Martie” (prilej de a îmi cere din nou iertare), în fața „sufletului” tău mă declar MUT.

Cu respect profund,

comentariul