sindromul copilului albastru

ca ti-a reusit aici
poate ma insel, dar am senzatia ca, in ultimele poezii, cauti ceva anume
ceva care aici exista, fara prea sa faci nimic in acest sens
[evident, dintr-o anumita perspectiva "toata dulceata lumii acesteia..." exista in celelalte poezii, nu in asta si-i evident ca exista sau ar trebui sa existe intrebarea "si-acum ce urmeaza"]

mie imi place asta pentru ca nu are nimic in plus, pentru ca ideea [o frumoasa idee cu ramificatii profunde] este foarte bine sustinuta stilistic - pe un asemenea subiect nu s-ar potrivi prea multe artificii; am inceput aici si ne oprim acolo [de fapt tot aici] - asta se spune direct pentru ca-i una dintre situatiile in care conteaza "ce se intimpla" nu "ce se adauga"
dar mai ales imi place modul magistral prin care ai scos personajul din text, din multime, din viata si l-ai pus altundeva; spun ca-i magistral cum ai facut asta, pentru ca, in aparenta, el este tot timpul acolo; in text, in multime, in viata

in s1 - conjuctia "si" nu genereaza un paradox?
mie asa imi pare, "si pe acolo" = ajungi tot acolo, nu in alta parte

"in care chiar fotografiile" - nu-i mai bine fara chiar?

oricum, cu sau fara posibile modificari, o poezie foarte buna
cel putin pentru mine

Iată aici un eveniment adevărat reflectat &povestit de un astronom/poet văzut din obseravtorul lui de pe pământul patriei dragi românia.
O săpătămână bună
Diana.

Adrian: și eu sunt adeptul simplificării construcțiilor în poezie, mai ales în eliminarea părților nenecesare (gen pronume, elemente de legătură ș.c.l.); recunosc, uneori, furat de momentul elaborării, omit acest lucru; drept pentru care m-am gândit la observațiile tale, și am ajuns la următorul rezultat: i) "ajungi și pe acolo" (unde accentul cade pe posibilitate, pe alternativă, pe cale, pe "de parcurs") vs "ajungi pe acolo" (unde, formulat astfel, există posibilitatea confundării cu destinația, cu "de ajunsul", sau chiar cu lipsa de alternativă, pe acolo, nu prin alt parte); ii) "în care chiar fotografiile" - inițial, (și) aici formulasem "chiar și", pentru că simțeam nevoia unui adverb sau locuțiuni adverbiale de întărire, care să evidențieze caracterul simetric al "întregului" (cimitir) observabil inclusiv prin această "parte"; este și motivul pentru care, deși întărește o idee, este antepus fotografiilor, nu postpus (caz în care accentul ar fi căzut pe fotografii, nu pe simetrie); mă rog, sunt aspecte la care am să mai reflectez, sunt convins că se pot găsi exprimări mai adecvate; cât despre "ceva"-ul din ultimul timp, deși mărturisirea nu mă avantajează, ea survine provocării de un anume tip pe care am ținut să o lansez... "liricii marțiene" (sunt convins că înțelegi la ce mă refer), iar joaca aceasta a stârnit în mine ecouri mai profunde decât mă așteptam; ecouri acompaniate (sper) fewricit de contextul meteorologic, precum și de cel să-i spunem monografic; mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.


Doamnă Diana, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre; știu și eu, tare mă tem că, nu de puține ori, privesc spre universul respectiv cu telescopul orientat invers.

domnule, după mine (și văd, nu numai) de data asta ai scris un poem de referință.
poem meditativ, în care, cu excepția distihului final, pari a abandona lirismul ca principiu esențial al poeziei.
dar care, paradoxal, exact din motivul ăsta e viu și funcționează.
poem care, dacă n-aș traversa letargia asta de februarie, ar merita radiografiat fie (a) printr-un studiu întreg, fie (b), în lipsă de anvergură analitică - cazul meu, măcar lăudat la modul impresionist printr-un mic poem vibrant și dedicat:)
să vedem. prin (a) aș ajunge la concluzia (riscantă) că tocmai ți-am citit unul din textele în care ai depășit toate dificultățile de autodefinire; altfel spus, unul din poemele de maturitate [din cîte bag seama, simptomatic mai numeroase în ultima vreme, legitimîndu-se ca atare încă de la prima lectură; sigur, printre ceea ce aș numi ratările tale accidentale - provocate fie de tentația imortalizării febrile prin reportaj, fie de utilizarea unor formule poetice aiurea, inadecvate stării, fie de practica dia(mono)logului liric underground (în spațiul public) cu domnișoarele de la căpîlna].
iar prin (b), la enervarea ambele părți (autor și autor-comentator de circumstanță).
și astfel, mă mulțumesc a pre(a)zice că este (va fi) un poem imun la atacuri și intemperii. dacă nu cumva sar calul în mod suspect, de normă poetică. pe scurt, ți-a ieșit, m-a prins, bucură-te, nu se știe cînd mai bate sindromul la ușă.

de ce să mint, cu invidie,

un trecător

p.s. din motivele de mai sus nu dau stea, dar dacă insiști :)

desigur, insist să nu dai; dimpotrivă, o cedez fără nici o remușcare cunoscătoarelor de folclor; o sintagmă din fotbal le numește "folcloristele lui Chivulete"; sincer, nu am căutat amănunte despre această expresie, dar am mai mult decât bănuiala că se referă la caracterul oral al acestuia, al folclorului.

în altă ordine a idilor, ce voiam să spun; un text pe măsură atrage după sine comentarii similare; cu alte cuvinte, e cel mai bun comentariu al tău de pe acest site (:D); sau, după cum spune o vorbă, ție ce nu-ți place altul poate și îți face.

în loc de încheiere: mi-ar părea oarecum rău să nu-l atace și să nu-l ningă; nu întreba cine, că nu văd.


la fel de invidios pe un astfel de comentariu,
Vasile Munteanu

era odata-n tzara niciodata
o floare
o manutza de copil
si-o fata
privirea ei
pe care niciodata
n-o voi mai sti cum arata
era ciudata
parea
ca-i ca-si-cum-ar-fi-privirea-mea
si mana mea
de care ma tinea
parea
ca mangaie o dulce pajiste pe-o stea...

Daca m-ar tine baierile mintzii poate ca as putea scoate un comentariu mai acatarii. Asa, am numai amintiri confuze.
De ce zic asta? Imaginile sunt asa de vii incat imi amintesc de cate ceva, petrecut de mult timp in viata sau in mintea mea. e ca un fel de copilarie amestecata cu sadolescenta si cu maturitate, intr-un valmasag de trsairi intense. nu mi se pare cu mult deosebit de cum scrii tu, Vasile.

Conjunctia "si" in constructia aratata are un sens foarte clar: ajungi (doreai sa ajungi undeva, trebuia sa iei un anume drum) dar si pe acolo (pe unde ai apucat ) ajungi numai ca...in alta parte! Constructia este foarte logica! Mai mult decat atata,Vasile Munteanu este (nu o spun numai eu) un excelent "manuitor" al limbii romane, deci va puteti increde in felul cum scrie, macar din punct de vedere al sensului intentional al expresiilor; stie cu adevarat ce trebuie sa inteleaga cititorul.
Expresia cu "chiar" construieste in sfera intelegerii un intreg inventar de lucruri care mai seamana intre ele, in afara de fotografii: aleile, crucile, cavourile, ma rog, lista si-o poate imagina fiecare. Vedeti, asadar, cata forta de expresie sta intr-o singura vocabula, in mana unui maestru? Cu prietenie, KV

cred (probabil nu numai eu) că tocmai din incostanță vine, domnule Vianu; altfel ar fi mecanică pură (a biologiei și/sau a creației); mai cred că tot ea stă la baza "experienței", care nu ar fi posibilă fără observarea diferențelor specifice; pe care, atunci când este vorba despre calitatea indivizilor, se axează însăși evoluția speciei; așa că nu mă simt mâhnit, atacat sau mia știu eu cum atunci când cineva îmi spune că scriu "altfel"; dimpotrivă; mai ales că acest lucru l-am urmărit întotdeauna, să nu "încremenesc în proiect"; pentru că poți scrie texte poetice la fel de bine cum cizmarul gândește și execută calapodul sau croitorul un sablon, care, ulterior, dau naștere unor produse finite fără de care viața noastră nu spun că ar fi imposibilă, dar cu siguranță ar arăta altfel; dar la a scrie Poezie poți aspira (statut pe care nu voi pretinde niciodată că l-am depășit) numai dacă manifești acea diferență specifică sus-menționată.


să spunem că această diferență specifică (pentru că tot ați amintit de Țara Nicăieri) ar consta în: "credință, voință și puțin praf magic".



în încheiere, nu cred că este cazul să deschideți o polemică despe conjucții și alte asemenea cu domnul Pop; sunt convins că a considerat explicația mea acceptabilă, motiv pentru care nu a simțit nevoia să adauge altceva.



mulțumesc pentru prezență.

Poem al identității sau al nonidentității – m-am întrebat, al asumării sau al nonasumării a ceea ce suntem și poate ne e teamă sau lehamite să recunoaștem ce suntem. Din blazare sau dintr-o disperare surdă. Și „intersecția” se transformă într-o gară cu mărfare din care fiecare ia o bucățică din noi și-o împrăștie în lume inclusiv „tinerețea fără bătrânețe” pe care o ținem ascunsă în noi. M-am cufundat în poem ca într-o mare de durere, revolte, victimizări...multe și cotradictorii stări , sentimente (sau nu). Asta până am realizat că tu, chiar în „crivăț”, te-mbraci în „albastru” și chiar ești „un altfel de senin”! O introspecție neașteptată într-o „intersecție” perpetuă în care fiecare, clipă de clipă, ne căutăm „direcția” cu tot bagajul de îndoieli din noi și-n cele din urmă alegem! Cu un singur lucru nu sunt de acord, chiar dacă nu reprezintă mare lucru pentru tine: pe foaia a4 de ce să nu scrie „loc pentru sărutat”. Sau „loc pentru ascuns aripile”? În fond, contează mai puțin ce e scris cât ceea ce „citești” tu, nu ? Și cum „moartea” nu reprezintă decât o treaptă în evoluția vieții, să ne-mbrăcăm toți în „albastru” și să devenim „senini”! Fascinant periplu!
Iertare că n-am titlurile academice ale dvs. precum și ale celorlalți care au scris aici, ca să mă pot exprima "altfel", dar iubesc și trăiesc poezia total, chiar dacă n-o știu spune (încă) la fel de bine ca voi toți! Cu respect, mulțumiri pentru regal! Maria

mai ales ca dupa ce a recitit-o [ma refer la o alta zi in care s-a intilnit cu poezia] nu-i pare nimic ciudat cu s1
de domnu' pop zic

doamnă Chindea, părerea mea este că apropierea de poezie nu se face dinspre teorie ("academismul" de care pomeniți), ci dinspre uman; nu spun că este un limbaj la fel de universal precum muzica, dar am văzut cazuri de recitări de poezie într-o limbă necunoscută de cineva din auditoriu care a emoționat ca și cum ar fi fost înțeleasă de către toată lumea; desigur, acest lucrur nu înseamnă că universul poetic, fie la nivel de exprimare, fie la nivel interpretativ, nu are nevoie de instruire specifică, de excercițiu și de răgaz; pntru că, în caz contrar, fără acestea măcar, nu numai că nu vom reuși să ne apropriem de poezie, dar nici măcar nu o vom putea traduce; cel mai grav este că, deseori, nici măcar din limba maternă în limba maternă. prin urmare, eu nu pot decât să vă mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre (despre care, dacă nu mă înșel, este întâiul).



"domnu' Pop": nu m-am îndoit nici un moment de verticalitatea domniei voastre; nici de competență (prin urmare, nici de pertinența analizei); desigur, uneori "dinspre noi" se vede altfel decât "înspre noi"; după ce ne (auto)depășim, privind înapoi (mai ales fără mânie), lucrurile își redobândesc dimensiunea lor firească.