ochean

omul prins intre viata si moarte/o musca pe sticla...imi place.

„O muscă pe sticlă omul între viață și moarte” – mi-a amintit de o povestire SF. intitulată „Muștele” (nu mai știu autorul) în care un extraterestru total insensibil, care privea oamenii cu dispreț ca pe niște muște, le provoca acestora tot felul de suferințe pentru a se hrăni cu undele energetice puternice pe care le emiteau aceștia la stimulul „durere”! Totul a fost excelent până un șef al lui i-a inversat polii simțirii, și-a început să simtă amplificat toate durerile lumii! Așa mi se pare și mie că sunt oameni (și tu faci parte dintre ei) care se transformă în cutia de rezonanță a întregii omeniri! Fiind niște barometre atât de sensibile, ei semnalează toate sincopele lumii, toate schimbările climaterice ale afectelor, senzațiilor, trăirilor și netrăirilor întregului univers pe care oglinda lor interioară îl alchimizează și ni-l redăruiește nouă, altul, același. Într-adevăr, lumea (reprezentată de muscă) e „prinsă” între „haotic” și „crud”, mereu preocupată „să găsească acel dincolo”. Și nu neapărat dintr-o pornire interioară de autodefinire! Pare că „cineva” face experimente pe noi, testându-ne gradul de suportabilitate, până a „vrea să ne sinucidem”! Aerul (duhul sfânt?) ne este din ce în ce mai necesar și mai puțin, și ne-apropie de moarte. Măcar de-ar fi vorba de „moartea egoului” , a ignoranței care ne face victime neputincioase „intemperiilor”! Multe, foarte multe sensuri văd poemului, mie, lumii! Și-n fond depinde de fiecare, ce fel de „muscă” vrea să fie în tabloul vieții!
Cu aceeași plecăciune în fața verbului tău, cu drag, Maria

P.S. Urmărește și poemele din urmă; conform obiceiului am mai lăsat semn la alte patru poeme!
Aceeași, Maria

mă bucur și mulțumesc pentru lectură și semn.

oriunde, oricând între viață și moarte. mulțumesc, Maria, pentru conduita interpretativă.

numai bine!