în timp ce tăcerea îmi sparge timpanele

Oricum, întreaga existență este o iluzie (ca tot ce este "finit")iar tot ce ni se întâmplă, așteptat sau nu - este ca să ne rafinăm modul de percepere a "realității" dincolo de coajă, de evident, de grosier. "Tot aștept să mi te întâmpli" - delicată și sugestivă exprimare a dorinții de-a trăi dincolo de concret. "Am vorbi despre dispariția singurătății" - nu știm, nu suntem conștienți că de fapt nu avem cum să fim cu adevărat "singuri" întreaga manifestare e un singur "trup" viu infinit; ca și cum am spune că vreuna din celulele trupului nostru e "singură"! Iarăși e "marea iluzie cosmică" - "Maya", "Jocurile Shivaice" ale Divinului ca formă a manifestării! Între singurătate și așteptare un joc delicat între trăire și iluzie! Și totul în maniera ta specifică - de-a atinge o problemă, o trăire, o idee - doar ici și colo, delicat, tandru! Aș putea spune că tu nu diseci o poveste în poezia ta - tu mângâi povestea. "Mă învârtesc în jurul ei cu nerăbdarea unui fus!" "Existența vine cu viteză de cometă spre mine" - da, timpul ne-aleargă
și n-avem ce face, trebuie să ținem pasul cu el, dacă nu vrem să fim expulzați.
Ca de fiecare dată poeziile tale îmi dau o senzație de proaspăt, curat, primă
vară. Cu drag, Maria

pentru felul în care ai comentat.
Numai bine!

Ottilia