În valve iarnă timpurie

Melaniei Briciu nu deschide fereastra tristețea decupează viața din oameni agora cetății și-a rupt planetarele de angoase pe sens giratoriu pasul mumifică timpul dar nu-mi pasă oglinda îmi fură cohorta de chipuri pășesc prin iarba respirării mai aseptic încă o viață scutură abisul în carne am tolba plină de primăveri nenuntite pruncii mă vor găsi mereu în vene incandescente geneza aruncă o dublă din tăciuni edenul pâlpâie s.o.s-uri și sângerează în brațe negre îmbrățișarea nu mai ridică miză pe focuri țipă ceruri caut intersecția inimii pe tăișul cordului în cusătură de stele închid pulsația veșniciei virgin respiră din valve dumnezeu răsărit candid