Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@vasile-munteanuVM
Vasile Munteanu
@vasile-munteanu
Poezie

infantilitate

1 min lectură·
Mediu
duc lucrurile la gură asemeni unui copil nelămurit
inima? arătător pentru care zilele nevenite sunt molii de duh sau poate inelele devorării
îmi mestec linia vieții și palmele încep să semene cu mâinile unei păpuși de plastic de cârpă de zăpadă de florile mărului de nevenitele învieri
nu de lemn – fiecare arbore își are unicul său gepetto – proteză a marilor salturi în gol
la ușa stelelor un covrig de câine visează găuri de covrig: primiți colindul?
cade un vierme dintre semințele cunoașterii și nici măcar nu pot înțelege dacă sunt eu
următorul fulg de zăpadă și-a devorat placenta îmbulgăririi
un nimic din ce în ce mai mare pe această pantă a raiului de gheață veșnică
064762
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
117
Citire
1 min
Versuri
8
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “infantilitate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/154437/infantilitate

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@elena-malecEMElena Malec✓
Admirabile figuri de stil. Nu pot cita, căci aș cita toată poezia. De ce nu candoare în loc infantilitate?
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu✓
Buna dimineața :). Eu știu? Poate pentru că inocența creațională nu este niciodată candidă? Cel mult, parafrazându-l pe Voltaire, \"optimistă\"?
0
@dan-mihutDMdan mihuț✓
frumoasă gimnastică, don basil, amestec de (auto)tandrețe și cinism ca un balaur cu (doar) două capete. nu prea lași versul să fie exfoliat, o ușoară senzație de hedonism... penultimul vers mi se pare cam abscons. muțumim de lectură. spor!
0
@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu✓
Sarcasmul care irupe din versuri este susținut cu vervă și măiestrie de simbolistica poeziei, iar umorul negru depreciază dogmele, banalitatea și monotonia vieții.
Când omul este comparat cu un vierme ce roade “semințele cunoașterii” , poezia este un eufemism dezvoltat în imagini puternice al existenței terne și promiscue.
Finalul sugerează firesc multiplicarea nimicului într-o descendență a traiului degradat de neputințe, care alunecă pe “panta raiului de gheață veșnică”.
0
Distincție acordată
@dana-stefanDSDana Stefan✓
poate, da, simtim nevoia sa limitam ceea ce nu poate fi limitat, sa impartim in parti egale infinitul, sa divizam indivizibilul, pentru a ne apara de spaimele existentiale. creatia, da, poate e pana si mijlocul cel mai compatibil pe formele noastre, in a stabili raporturile intre inceputuri si sfarsituri, atunci cand ne e frica de eternitate..
flori, ierburi, culori si anotimpuri, materialitati diferite, stari diferite, privelisti si priviri, sunt poate realitati in sine, ca un fel de dragoste mare, mare, mare, ce are legatura cu noi ca si cum ai spune EU SUNT ABSOLUTUL creatiei lui Dumnezeu.
mai invatam de la plante si anotimpuri si privelisti si culori, sa ne percepem pe noi insine ca pe niste centre constiente ale unui univers nemarginit..

asta am invatat de la tine astazi, domnule.
si-ti multumesc cum pot si eu aici: las un semn de pretuire.

Linea
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu✓
Vă cer iertare pentru întârziere; \"motive tehnice\"...

Dan, ai dreptate, eram la o în-viorare, în-fiorare, nu mai țin minte și ce mi-am zis: ia să mă-ntorc puțin pe dos! :); \"de lecturăȚ\" eu îți mulțumesc; și pentru constanta prezență.

Răzvan, din nou; din nou, mulțumesc.

Dana, cât timp mai putem învăța (de la alții), putem să citim; cât timp mai putem învăța (pe alții), putem scrie; când nu mai putem scrie și nici să citim, e vremea somnului de ziua a șaptea; iată ce învăț eu din prețuirea ta, doamnă.
0