ce repezi ani

e primul text ce l-am citit dupa ivirea zorilor
crampeiul asta din viata voastra mi-a stranit amintiri
mai ca va invidiez
dar nu, nu pe voi:)
pe voi va iubesc

incep anul nostalgica
an bun!

la multi ani,vasile munteanu!va citesc cu mare bucurie.

Poemul acesta este o casă cu tot ce trebuie să aibă în ea. Un univers plin de armonie și candoare aproape impenetrabil, asta dacă în el n-ar viețui zbaterile poetului. Ultimul vers este de o căldură aparte.

La mulți ani! ( de două ori)

George Floarea ascultând Chopin.

... uneori ducem lipsă de apă și reacționăm dintr-o acută nevoie de egalitate, cercetându-ne în fiecare dintre noi ... când nu-i nevoie să învățăm explicitările facile vin la atingerea ochiului dintr-un soi de fond, părăsindu-ne ... obișnuim a ne ridica până la sume însemnate legăturile, codul genetic, o lance ruginită, când am putea cere până la zece, dincolo de cuvinte ... uneori formele o dezleagă pe femeie, cu toată casa ei, de copii lunatici și fiecare pierdere ar putea fi durerea altuia ... repezi ani, pentru băutorii de lapte dulce ... și nu-s puțini, vasile ... cu plăcerea lecturii, printre cuvinte închipuite și cu urarea de \"La mulți ani!\" ... lumină și veghere, ție :)

vă doresc tuturor un an mai bun, nu (vorba lui Creangă) ca anul trecut și ca de când ne știm...

Nia: asemenea.

George Ioniță: La Mulți Ani și vouă și drum printre cuvinte vă doresc.

George Florea: într-adevăr, condițiile nu sunt \"de sinistrați\", lucrurile sunt... în curs de amenajare, prin urmare, există speranță; multă speranță și multă voință; La Mulți ANi și ție.

Leo: ca întotdeauna, tu ai luat urma cuvântului; dar cel mai mult m-a impresionat sinceritatea mărturisirii din finalul comentariului (e lucru rar la un om, cred eu); tot ce este bun îți doresc și... excelsior! (mai sus! - poetic, desigur).

Florin: nu cred că ne putem lecui; în definitiv, aceasta este viața: (o) apă și (-un) pământ + diferențele specifice :); asemenea și ție.


încă o dată, mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.

mulțumesc, Liviu, pentru lectură și pentru apreciere; de bună seamă, așa cum am recunoscut întotdeauna, (fiecare) text-ul (al meu) este perfectibil;

acolo, în cazul teamă/risc, mușcare/bătaie, alăturarea este voită - intenția a fost de a separa anumite planuri, din categoria \"hazard și necesitate\", instinct și rațiune, ordine și dezordine, uman și animal, ego și alte-ego (de aici și motivul câinelui).

în versul 4, da, ai dreptate, este o reluare involuntară a verbului a lua (probabil m-am lăsat furat de expimarea de atunci...), cred că voi modifica prin se oprea curentul sau ceva asemănător.

nu știu dacă ultimul vers este restrictiv; după cum se poate deduce, acolo am încercat sugerarea unui... paradox; restrictiv ar fi fost dacă spuneam \"pentru părinți\"; așa cred, nu-mi dau seama acum, am să mă mai gândesc.


și, da, dincolo de un domestic mai mult ideal decât real, este vorba și de un anume tip de singurătate; și m-am bucurat că ea nu a trecut neobservată.


mulțumesc pentru urare, un an împlinit îți doresc.

Vasile, am citit aici mai mult decât un poem - am citit niște emoții, niște trăiri atât de intense încât singurul lucru pe care îl putem face este să ascultăm timpul, să-i ascultăm vorbele. Poemul în sine e o capodoperă a firii umane, conținutul reprezintă o cale pe care fiecare din noi trebuie să o urmăm - în scurt timp o să simt și eu aceste trăiri. :)

Ultima strofă este splendidă.

Mi-a făcut plăcere să citesc această bucată din omul Vasile Munteanu!

Cu stimă,
Marius

ce pot să spun, Marius, \"ce repezi ani... pentru adulți\"; numai copilăria este eternă și te felicit că vei simți și tu asta din; fără prezența ei ne-am încrâncena să numărăm secunde, bani scl, am uita să ne lăsăm pradă timpului și jocului nevinovat.


îți doresc să ai parte de cel mai bun an al vieții tale.

domnule vasile,
un poem rotund și curat
plin de emoții, adică multă sensibilitate
în fiecare rostire

și ce altceva ne-am putea dori?

\"nu mi-am dorit nimic deosebit pentru seara aceasta
să stăm la geam în pulovere de lână
cu o mână să-mi țin fetița pe umeri
cu cealaltă să-ți mângâi pântecul ce va rodi la primăvară iar
și să privim umăr lângă umăr fulgii de nea dizolvându-se în aburul
vinului fiert\"

la mulți ani!

cu sinceritate,
teodor dume,

am gasit aici o caldura enorma. una dintre cele mai reusite poezii din ceea ce scrieti. un inceput perfect pentru un an cit mai bun. ma bucur de reusita, libertatea si familiarul din poeticul dumneavoastra. ani multi si densi va urez.

este aici o lucrare de protecție împotriva trecerii anilor, lucrare care ar trebui să o purtăm cu toții. tocmai, această frumusețe vine de la precizia și rigoarea sufletului, care încearcă să refuze constant înțelegerea omului. înțelegerea nu e aceeași cu trăirea.
și eu cred că aceasta este una dintre cele mai bune poezii, sau chiar cea mai bună din câte am citit, a Poetului Vasile Munteanu.
de altfel, acesta este și primul semn lăsat de mine pe această pagină.
și dacă anul a început cu o așa poezie, cu siguranță voi reveni și la următoarele.

[...] lucrarea pe care, desigur

mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

La Mulți Ani, domnule Teodor Dume; nu știu, nu știu ce ne-am putea dori; în cazul meu, am mai mult decât merit, primesc mai mult decât ofer.

Ecaternia, eu întotdeauna scriu la o temperatură ridicată; acum să spunem că flacăra s-a potrivit ideii; uneori, arde brusc, alteori, cere prea mult timp; Ani împliniți îți doresc și eu; și arderea potrivită - frumoasa ta vârstă și zbaterea întru Cuvânt merită din plin acest lucru.

Laurențiu: poeții trăiesc pentru a scrie, oamenii trăiesc pentru a naște alți oameni; și unii și alții nasc pui vii; dar numai omul și... Dumnezeu, împreună, pot naște poeți; poeții nu pot naște oameni, ci numai Poezia; iată de ce îți dau dreptate: \"înțelegerea nu e aceeași cu trăirea\"; un an mai bun îți doresc.

Imi pare rau ..m-a amuzat formularea.. pantecul care va rodi, parca e scris de un Tzugurlan din poiana lui Iocan

in rest foarte frumos ultimul vers, insa el nu salveaza de la mediocritate poemul , in intregul lui

mulțumesc, Ela; da, ai dreptate, numai cuvântul nerostit ne aparține.

Cătălin: nu te pot contrazice; laptele de mamă mi-a fost insuficient; sunt ceea ce sunt pentru că m-am hrănit cu lapte de vacă și lapte de coasă; ce nu înțeleg este superficialitatea cu care negi că ar fi posibil ca personalitatea uui Niculae Moromete sau unui Țugurlan (ar trebui să te decizi de care dintre cei doi pare poemul scris, pentru că au gândiri diferite) să manifeste și o latură lirică; ce-ai face, dacă ai avea posibilitatea, ai înființa lagăre de exterminare pentru oamenii care, asemenea ție, nu s-au format cu laptele praf al literaturii? zâmbesc. crede-mă, zâmbesc și-mi vin în minte următoarele versuri:

\"de-ar fi-n lume-un sat de mâțe, zău! că-n el te-aș pune vornic,/ ca să știi și tu o dată boieria ce-i, sărmane!\"

\"ne vom ține în brațe și nu vom avea nevoie de cuvinte\" eeeee asta lipsea :)
dar imi place oricum

Tedi, ceva se-ntâmplă, cauți o nouă voce, mai pe-nțelesul vulgului, se pare, o abordare dinspre discurs banal către poezie, ești într-o fază cînd nu te poți detașa pentru a taia cuvinte, fraze întregi care încarcă atmosfera și face lectura obositoare.Voit apari ca un poet salariat cu nevasta și copil(mic)scriind pentru necunoscuți in prozaicul apartament de bloc.
Pari obosit, blazat, operezi cu stereotipuri:

\'gânguritul în somn al pruncului e cel mai dulce cântec de leagăn
pentru adulți\'(aș zice părinți, deși chiar și pentru 80% din părinți gânguritul copiilor e doar zgomot de fond)
Unde e Tedi-Spadasin al verbului,maestru cioplitor in marmura cuvântului pe care l-am cunoscut cu ani în urmă?Ce repezi ani, într-adevăr!
Ti-aș recomanda o cură de poezie niponă, un experiment cu un stil minimalist, o epurare a complicatului și greoiului discurs banal în limba română, ceva nou care să ne amintească esența poeziei: sugestie și emoție.

Iartă-mi tonul mustrător, e poate percepția mea, nu sunt dezamagită, dar nu pot fi decît sinceră, mai ales cu tine, pe care te apreciez cel mai mult pe acest site.
Nu încerca să scrii ca un agonic, vei primi stele dar nu vei simți bucuria că ai prins bestia de coarne.

a se citi:fac lectura obositoare.

Elena: nu mă pot supăra pe o părere sincer exprimată; dar nici nu mă pot preface că nu sunt nedumerit; texte ca acesta am mai avut și aceasta deoarece - cel puțin așa cred - uneori, scriem dintr-un prea plin al ideii, alteori, dintr-un prea plin al zilei de azi; tocmai anii trecuți mă îndreptățește să afirm că nimeni nu mă poate acuza că scriu \"pentru stele\" sau pentru orice alt tip de recompensare specifică siteului; dar nici nu pot minți că nu mă simt (dincolo de convingerea mea că poezia e un act individual în creație și colectiv abia în receptare) ȘI \"agonic\"; faptul că (în ciuda unor rătăciri provocate de revolta unei conjuncturi prost gestionate) postez exclusiv pe acest site după toți acești ani demonstrează ceva - că nu sunt genul care scoate sabia pentru a tăia, ci pentru a uni; și că înțeleg deplin rostul pentru care săbiei i-a fost gândită teaca, ea însăși, la nevoie, o armă în sine; acesta este japonezul din mine; dar Poezia - dacă este poezie - dă-mi voie să o gândesc, să o simt și să o exprim românește și să îi consider pe aceia care bântuie spiritul cultural al națiilor lumii niște rătăciți de propria limbă; mulțumesc pentru lectură și pentru părerea sincer exprimată.

Mihai: uneori, lipsește mult mai puțin :); mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

că m-ai înțeles greșit, Tedi. Nu te acuz că scrii pentru stele sau aplauzele membrilor agoniei, nu îți recomand să copiezi stiluri străine. Tocmai că știu convingerile tale poetice, observ că involuntar cazi într\'un stil la modă pe aici și poate în lume:discursul banal, comentarea în proză, tonul explicativ al versului. Apoi dacă un curent literar se exportă, o manieră de a scrie devine modă indiferent de limbă și cultură, atunci nu e nici un pericol ca o aprofundare a unor culturi poetice să fie detrimentale spusei in limba maternă.E ora sintezelor, chinezii au început să picteze în stil european, din păcate ei nu-și pot moderniza și limba veche de peste 4000 de ani.Noi însă putem primeni greoaia și complicata limbă română de formulările vetuste ale evului mediu cult.Pentru că există și eve mediu românesc oral.Avem, dacă nu vrei culturi străine, un folclor de o bogăție rară în materie de poezie, în care simplitatea dă limpezime și curgere spusei.
Poate ești nedumerit că nu am spus asta la alte scrieri, nu știu, poate am lipsit prea mult de pe agonia, poate nu-mi plac modele.
Cert e că discursivul și explicativul nu te prind:

în primul rând că nu a nins
în al doilea rând acum avem robot de bucătărie mixer toaster cuptor etc
probabil că acesta este motivul pentru care
curentul nu se mai întrerupe
eu stau la calculator și scriu ceva pentru necunoscuți
iar copilul se joacă singur prin casă

Cred că cel puțin cîteva mii de români pot scrie ca mai sus, dar numai un Vasile Munteanu a putut scrie Beție de cuvinte sau Zile de post.

riscurile sincerității, Elena...

când scriam, în Zile de post:

\"[...] gol am să mă duc
printre șiroaie până-n capul ploii
și voi lovi-ntre coarne boii

va sta căruța-n drum ca proasta
din oiștea ploii îmi voi smulge coasta
voi face dumnezeului nevastă
să alăpteze nehrănirea noastră

vor crește pruncii verzi cum crește grâul
uscați nu vor mai fi și vor uita desfrâul
nu vor mai fi nici putrezi cum am fost
noi – toți părinții zilelor de post

dii, boală!\",


nimic nu era săvârșit; după cum se poate observa, poezia de mai sus (și nu mă tem că ar putea fi scrisă de oricine, dimpotrivă) nu este o evocare; nu (mă) pot minți Poezia; deisgur, ai dreptate, fiecare vers în parte este banal, la fel de banal ca un grăunte de nisip în bătaia vântului; totuși, îmi permit să afirm că aici există o geometrie intrinsecă și de ansamblu, o structuă care conferă o valoare specifică boabelor de nisip luate împreună.

la fel și în cazul \"Beției de cuvinte\".

în plus, tipurile de discurs din poeziile indicate de către tine nu au nimic în comun cu discursul de aici.


chinezii pictează în stil european? despre acest aspect, atât pot spune: chinezi produc și mașini în stil european...

imagini de mare dor , colindatori, ciini.....ia mai incuie computerul si stai la fereastra....cit mai ninge, ca apoi apare noroiul....

un poem ca un pod peste vremea noastra

nu mai ninge, Anni, de ceva timp nu mai ninge (că am auzit că poezia sau a murit sau e compilată - ceea ce ar fi același lucru); dar, dacă luăm în calcul viteza cu care se înmulțesc supermarketurile, sunt sigur că, în câțiva ani, vom găsi măcar zăpadă de import); bine că ne rămân colindele și sinceritățile poetice.

mulțumesc pentru colindul cuvintelor.

Imagini nostalgice dintr-un paradis domestic arhetipal in care ,fiecare ne regasim un colt sau o simtire la care sa aderam.Versuri balsam pentru suflet.Domnule Munteanu,mi-ati redesteptat vechi amintiri muscelene din seara de colind cand ,intradevar,acel caine slobozit din lant era o proba initiatica pentru prichindeii care am fost.Absolut superba imaginea unei fericiri calme si firesti,integrata intr-un ethos protector,fericire revazuta prin geamul sensibilitatii omului modern.

ca unul care și-a împărțit copilăria între Pitești și Rucăr, ce pot să spun despre Muscel, domnule Burhan? mi-aș permite o parafrază: Câmpulung, oraș al transhumanței mele; oraș al zilelor de luni furate lumii; oraș care aspiră la propria condiție pentru că are un singur bulevard la fel cum omul aspiră la propria condiție pentru că are coloană vertebrală; cât despre datinile împrejurimilor găsesc că ar fi nepotrivit să amintesc aici, sunt atât de frumoase (e drept, câte mai sunt) și atât de vechi, încât mulți cititori ar crede că fabulăm; e drept, cadrul textului de mai sus s-a schimbat în mod fatalist, dar aura aceea este; pentru totdeauna.

mulțumesc pentru lectură și pentru plăcerea \"locului comun\".

Eram aproape sigur ca sunteti muscelean,domnule Munteanu si nu-mi pot ascunde bucuriea ca sufletul meu v-a recunoscut.Oriunde ne-am duce,purtam cu noi identitatea locului unde am respirat primele guri de aer,eu in Mataul,cocotat in aer ca o estrada ,dumneavoastra in fabulosul Rucar.Sa ierte gazdele si vizitatorii nostri pentru consemnarea in acest spatiu public a bucuriei de a te intalni cu cineva,de al tau, de ACASA.
VA SALUT CU BUCURIE!

domnule Burhan, nu mă pot lăuda că sunt muscelean, ci, așa cum am spus, că am copilărit (și școlit elementar) în Rucăr; dar mi se întâmplă de multe ori să răspund fără să ezit când sunt întrebat de locul de naștere: din Rucăr (în ciuda faptului că mama era \"URSS\"-istă). iar asta pentru că Rucărul mi-a rămas în sânge ca otrava unui metal nobil.

totuși, când mergeți în Mățău și dacă aveți ocazia, salutați-l din partea mea pe fostul primar Viorel Bălăceanu - mi-a fost profesor (de matematică, e drept, dar cu atât mai mare considerația).