Poem cu gust de lemn putrezit

Un poem care m-a zdruncinat, si m-am trezit mai inteleapta...
Cu simpatie,
Ioana

Când ne așezăm gândurile vreascuri, înseamnă că suntem destul de înțelepți ca să scriem poemul cu gust de lemn putrezit. Gândurile tale m-au adus mai aproape de adevărul acela întreg pe care uneori nu vrem să îl vedem.

Maria

Da, adunarea cosasilor. Acele lacuste ce uneori scapa printre degete. Zilele nu sint la fel, doar perceptia noastra. O alta punte spre neant ridicata de teodor. Dume. Noi sintem vesnici.
Zimbim amar.
Poem de citit pentru LIM.

ioana,
mulțumesc pentru oprire și semn

vezi, uneori vreascurile din noi se desprind ușor lăsând loc altor ramuri

cu sinceritate,
teodor dume,

Discurs poetic de invidiat prin simplitate, trăire, dar încărcat de regrete, de o tristețe care nu se mai dezlipește de universul tău, care înăbușe seninătatea pe care ar trebui s-o trăiești la acesta vârstă.
Am câteva versuri preferate:

„totul se termină
între mine și durere
e doar o felie de aer
nu mai e loc
trupul mi se scurge
în palma lui Dumnezeu
ca o rugă”

iar subtitlul mi se pare deosebit.

Ȋntr-adevăr:

„poate ți-ar trebui
puțină copilărie”


Doruleț

maria-gabriela,
bucuros de vizită.
interpretarea dată e perfectă

mulțumesc mult

cu sinceritate,
teodor dume,

dincolo de lumânare
bântuie frigul noaptea
miroase a lemn putrezit
Dar cel ce-și așteaptă soarta, pe laviță afară în fața fântânii dând binețe la trecători, cred că gândește: \"după faptă și răsplată\"

Un poem cu adâncime de gândire și aduceri aminte ce îndeamnă la meditație

deși la un moment dat credeam că poezia va păși puțin pe culmile bătute ale psihologiei vârstei a 3a, la final m-am îmbărbătat: și totuși cineva mai crede în în dimineți senine.
amical

LIM,
da, uneori zâmbim amar
și știi de ce?
fiindcă neînțelesul își face loc printre ani

da nu ne pasă, vii tu și concluzionezi,
pentru că noi suntem veșnici

mulțumesc de semn. mă bucuri de fiecare dată

cu prietenie,
teodor dume,

doruleț,
mă minunezi la fiecare intervenție . nu știu de unde atâta profunzime în cuvântul tău. aici vii apăsat și punctezi exact ceea ce mă doare la această vârstă, cum parcă ai trecut prin acești ani.
mă bucură că ai selectat acel pasaj fiindcă și mie mi-e foarte drag.
cu drag și ție,
mereu prietenul tău,
teo

domnule tomescu,
o trecere rară dar care bucură. mulțumesc de semn și interpretare.
punctul pus e la fix.
cu recunoștință
teodor dume,

de ce revin mereu si mereu in poemele lui Dume? desigur ca nu intamplator! motivele sunt multiple si nu intamplatoare! ei da... poezia perena nu se indeparteaza prea mult de cele doua capete esentiale care incita care inca raman tainute; nasterea si moartea, drumul nostru intre aceste doua paranteze deschise, viata! mai ales viata care intinereste cuvantul care ii da profunzime, acel inefabil acea fascinatie care indupleca... Ehei...

\"dar știu

aici totul se termină
între mine și durere
e doar o felie de aer
nu mai e loc
trupul mi se scurge
în palma lui Dumnezeu
ca o rugă\"

Un gand bun poete!

da, domnule alberto,
finalul e picătura care umple orice gol. am căutat să conțină acel liant care leagă mesajul.
mă bucur că ai ales o părticică din acest întreg.
mai mă bucur căția plăcut

vizita ta mă onorează. te mai poftesc

cu sinceritate,
teodor dume,

a se citi corect
mă bucur că ți-a plăcut

Foarte bun poemul. Autorul a inteles un lucru esential. O poezie trebuie sa ajunga direct la sufletul cititorului, fie el un om simplu, fie un doct. Poezia nu este o demonstratie de inteligenta, adevarata poezie se face din cuvinte putine cu mare incarcatura emotionala asezate cu har in imagini sugestive.

dacă aș putea
mi-aș împături gândul
și m-aș întoarce în
târziul din mine

Primeste sincerele mele aprecieri.

daca m-ai fi știut
n-ai mai fi scris poeme
înghesuite în albul hârtiei
vânturile din nord și din sud
s-ar fi zbuciumat la răscruce de drumuri

dar așa gândurile se răsfață
zbuciumul se zbate fraged ca un nou născut
cerul își răstoarnă îngerii
în urma tatălui
durerea nu mai poartă nume
doar heruvimii se îngrămădesc pe la ferestre
e semn că nu aici se termină totul

și

voi simți mirosul lemnului de brad
ce-mi îmbracă oasele
amirosind a
smirnă

Așa am putut eu comenta aici, sper să nu fie cu supărare. Mai mult cred că nu mai am a spune.

Domnule,Snowdon KING,
semnul lăsat în pagina mea mă onorează, fapt pentru care îți mulțumesc mult.
da, poezia trebuie simțită. la construcția ei trebuie să folosim cuvântul trecut prin suflet și nu cuvântul rece robotizat care nu poate să respire oricât de bine ar fi așezat în pagină. folosesc limbajul simplu tocmai pentru a fi înțeles de către cei mulți.
mulțumesc pentru remarcă.
comentariul elaborat cu mult bun simț mă ajută să-mi urmez linia

încă un mulțumesc din suflet. te mai aștept

cu sinceritate,
teodor dume,

maria,
trecerea ta e foșnet de gând risipit în tăcere peste pagina mea.
nu știu cum să-ți mulțumesc. și nici ce să-ți răspund la acest comm izvorât din adâncul cunoașterii.

cred că un simplu mulțumesc ar fi prea puțin
așa că tac...așteptându-te și altădată

stimă și considerație,
teodor dume,

o poem care m-a calatorit pana la capat.

\"între mine și durere
e doar o felie de aer\"

\"dincolo de lumânare
bântuie frigul noaptea
miroase a lemn putrezit...

dar pleoapele tale
acoperă totul\"

ca o izbavire. multumesc.

adriana,
pășești rar prin fața porții mele dar atunci când o faci îmi aduci bucvurie și multă siguranță.
ai structurat poemul până la sânge și ai colectat acea picătură de izbăvire, cum zici tu, fapt pentru care îți mulțumesc.

stimă și considerație,
același,
teodor dume,