Timpul ca o particulă a trupului

te parasesti in poemul asta.
si e bine.

ma intreb daca incadrarea e corecta, nu-mi pare a fi filosofie.
cred ca ultimul vers poate fi scos. nu mai transmite.

mulțumesc de trecere și observații...
am corectat. ai mare dreptate și îmi place atunci când cei opriți în pagina mea vin cu remarci constructive. te mai aștept
încă odată mulțumiri pentru gândul tău curat

același,
teodor dume,

O mână din ce în ce mai fermă, claritate și gust. Mă regăsesc, poate de aceea revin mereu?

„îmi place singurătatea
întunericul adunat în palme
îl pipăi ca pe o rană
nu doare
oftez

la capăt de drum
cerul mă așteaptă cu o rugă
ultima

într-o zi
voi intra
prin liniștea clopotului

ca o tăcere”


Cu prietenie,

Doruleț

doruleț,
îmi place commul tău concentrat și adus spre starea în caretu teregăsește, zici...
toți, doruleț, se regăsesc în acest poem. toți pleacă și uită de toate și la capăt de drum îi sașteaptă cerul cu o rugă, ultima, desigur care îi scapă de oameni, îi desparete de toate lucrurile pământești și atunci rămâne doar acel păianjen, singurul care se mai uită pe fereastra lăsată deschisă...
și scârțâitul ei trezește cu adevărat ...o durere
o durere pentru cei care mai rămân puțin. doar puțin...

cu drag,
teo

inceputul poemului imi amiteste de andre gide, care in\"fructele pamantului. noile fructe\", are ceva de genul: te voi ajuta sa pleci din casa ta, din oarsul tau, sa pleci din tine, nu am redat exact, dar ideea e cam asa.mi-a placut ideea ta, sa pleci fara sa stingi lumina si camasa zvarlita pe umeri.da, cam asa se pleaca, se pare ca stii.:)
mcm

Dle Teodor,

ati conturat un poem deosebit prin imaginile prezente. Imi plac in mod special versurile \"întunericul adunat în palme/îl pipăi ca pe o rană/de care ții/nu doare/dar oftezi\". Pentru toti \"vine o zi când trebuie să pleci\", cand tragem cortina si intunericul se lasa peste ochii nostri \"ca o tăcere\". Deosebit final \"liniștea desenează pe cearșaf\". Frumos de tot!

Va mai citesc,
Dia

Poem foarte plăcut. Transmite sentimente profunde. Valabil tuturor muritorilor, trăire comună și intensă. Îmi place jocul cu timpul. Nimeni nu l-a cîștigat vreodată. Doar Dumnezeu.

Carmen-Manuela Mureșan,
da, Manuela, așa se pleacă...
între cele două culori: alb-negru
ar fi bine să nu știm, dar o știm prea bine
trecerea ta îmi aduce bucurie
mulțumesc,
stimă și considerație,
teodor dume,

Anaid Siana,
prima ta vizită în pagina mea mă bucură și mă face să cred că există și cititori care știu să se aplece asupra cuvântului. comentariul tău vine din suflet și de aceea cred în cuvântul scris și în omul de la care vine.
mulțumesc. te aștept cu drag
stimă și considerație,
teodor dume,

Liviu-Ioan Mureșan,
ești un cititor fidel care împlinește speranța autorului.fiecare comentariu lăsat în pagina mea a fost elaborat cu mult bun simț și responsabilitate, fapt pentru care îți mulțumesc. mă bucur când știu că am în spatele textelor mele prieteni adevărați care gustă din cuvânt apoi se manifestă constructiv.
mulțumesc, prietene!
același,
teodor dume,

Teodor, este o grabă a despărțirii în acest poem al tău, o precipitare spre undeva de unde știi că nu ai să mai vii, dar se pare că nici nu te mai interesează revenirea. Responsabilitatea timpului jucător este atât de mare încât înclini să iei asupra ta o parte din aceasta pentru a-l face să se simtă mai puțin vinovat de trecerea ta.
Un poem al trecerii prin tine spre tine
Îmi place această manipulare metaforică a sufletelor noastre care strigă, mai rămâi căci mai este mult de iubit
Cu multă prietenie
PP

sigur că da, timpul manipulează existența pentru că vezi, uneori, viața e o tragere la sorți, el decide întâmplarea deși șansele sunt egale pentru fiecare.
bine văzut esențialul. responsabilitatea de care pomenești e tot un joc de zaruri.
și cine decide?

mulțumesc de semn și comentariu
cu prietenie,
teodor dume,