Ștefan Petrea

îmi ies prin orbite gânduri gârbovite am deschis fereastra ochilor spre privirea tuturor când se va da cu bidineaua nimeni nu va ieși curat ca neaua doar în oseminte vor mai fi curate

visele tale sunt crengi de lumină ale mele frunze de-ntuneric toamna somnului ne separă ca ziua de noapte în inima întreagă a 24h ceasornicul jumătăţilor bate ante şi post meridian în icoana

nu plouă-n cer, doar ninge cu poveste şi-albeşte basm în fiecare stea la gura şoaptei blând moşneag sus este pân noaptea-n zori de ziuă va cădea. fior izvor ce-n duhuri curge peste e plin de

Amândoi aveam un morb de iubire, inimile noastre atârnau de sângele moștenit, în patul nostru făceau dragoste Adam și Eva, în întunericul păcatului ne suiam brațele pe trupuri atingându-ne în

mi-am făcut din zîmbetele tale * trezorerii și taverne și toamnă acum simt viul în viscere letale * moartea îmi era de companie damă degeaba îndeși în sobă lemnul de fag * Undeva se întîmplă

nu ți-am cunoscut ochii până lacrima n-a căzut să mă vadă nu ți-am știut buzele până n-au spart lacrima în șapte duminici făcând-o un abur de Dumnezeu la exterior aveai interiorul luminii în

port găsirea lunii de soare în insomnii de cîte 24 h fiecare * moarte celui nenăscut curva asta de viață îl va înfia spre suplicii port un așternut noaptea un decăzut sunt

intru-n speluncă mă înconjoară un miros de fecale Omul-Fecală își bea absintul ieftin la masa olimpului ieftin trage o dușcă înainte de întoarcerea acasă spre trezirea zeului din sine acasă

în ger un înger zbura cu aripi de gheață rostuite astă-vară cerul era un patinoar cu un soare hilar înfipt în el moartea vizita bătrânul cerșetor hristos îi da ocheade: raiul e gata pentru

nimic de dat muririlor ca mită spre Dumnezeu, în fiecare seară trăim în vieți ce-s fabricate-n ceară la ușă-i calul alb mustind copită. ci liniștea în mine e o fiară sub carnea ta, femeie, ce-i

misterul tău pe zare-și cerne prețul în taina fără saț a tinereții ci-n pieptul trist se năruie pereții împărățind Nimicul, hrăpărețul. se-nvârt deasupra morbului ereții în har de lebădă-i,

tăcere tu cântec despre piatră culorile tale sunt penele de pe aripile ploii celei necăzute încă pe carnea aspră cu neputință fiind mai mult de o singură dată veșmânt.

Nefiind lebădă cântecul meu nu cunoaște clipa morții

ai omorât pe Dumnezeu în tine și-n Raiul tău ai fost să vinzi din lucruri, un Măr ciobit de ale gurii trucuri, caleidoscop în suflet pe retine. din iarba noastră se adună mucuri fumând demiurgia

ochii de mi se înfig în lacrimi te chem limba ta să-mi plivescă obrazul de ud dându-mi cuvânt să cânt cântece de lebădă în clipele toate pasărea cealaltă așteaptă poezia-n cenușă dar dorm

Dragă Tată, am primit scrisoarea Ta azi-noapte. M-am trezit dar literele se împrăștiaseră deja. Am reținut totuși că Te afi bine și că ai hotărît să amîni Apocalipsa pentru vremuri mai bune cînd

motto: mi-e dor de tine! cum mi-a fost ieri... ...si-alaltaieri, si mai departe, pan` la mine. Sunt in tine. Unde esti? Se coace-n gradini asteptarea, Cadana plamadita-n zefir,

ci îmi șoptești din pernele de lene iar noaptea e un fum de țigarete pictat e dumnezeu pe un perete de îi cuprinzi întregul lui sub gene. ci fără somn mă-ntunec a regrete și gongul vremii bate-a

și în nopți albe pentru negre zile îți făptuiești gândirea în hârtie pe cer senin e luna dată ție și stelele-s cernelii ustensile. sculptând tulpini de umbre-a poezie din veacul tău trec

izbește-n stâncă, munții să tresalte, să îți cunoască vorba toți poeții nemuritori din plai de stih al vieții ce-au coborât în sferele înalte. să ții cărări de sus, pe căi poveții dar

fata de vis-a-vis îmi scrie versuri de dragoste un corb împlinește azi o sută de ani și nimic dar nimic nu mai poate salva micropoemul acesta de hârtie

glontele ochilor tăi îmi penetrase inima, mă certa albastru de aproape că fuzionam cu nemurirea, această entitate de obicei sceptică în pervaz erau doi muritori, doi trandafiri - le înfloriseră