cititorule

cotrobăiesc prin casa sinelui să-ți mai spun câte ceva, cititorule lăuntrul mi-e o amforă goală de vinul cuvântului ți-am zis atâtea la beție de mă-nfior în sevrajul de dumnezeu al vorbei ucigând minciuna rămân fără adevăr, fără infern nu aflăm paradis cititorule, sentința de alb a hârtiei prind a mai domoli cu cerneală, ținând grațierea-n peniță întru amurgul nespuselor cuvinte și-n vânătoarea ochilor tăi astăzi iubirea iese din cloșca cea sacră, îmi duc în dar singurătatea Puiului oaste de Lumină să mi se adune la hotarele întunericului cititorule, în mine trăiește pipăirea tenebrei, ucigașul Domn o pitește astăzi în neființă la moartea tristeții îngeri se-adună și demoni de-amor scriu către tine în pierderea rațiunii de-a plânge Crăciunul ne-a astupat lacrima-n văz