Poezie
Steaua
sonet
1 min lectură·
Mediu
Ferice clipă ce-mi respiri iubirea
Tu îmi cunoști și zbaterea din mațe
Când gelozia prinde să se-agațe
Așa cum câteodată n-este firea.
Un ceas de vis cuprinsu-m-a în brațe
Aceasta-mi este pe moment menirea
Și-așa a fost de când e omenirea,
Marionetă în divine ațe.
Iubito, soarta n-este de o seamă
Ne bem în dimineți de jar cafeaua
Ce înegrește despărțirii teamă.
Uitată este în alt an și steaua
Dar Pruncul Sfântul încă ne mai cheamă,
În gânduri cade-n iarna asta neaua.
012628
0
G