ștefan ciobanu

îmi întinde sângele drum lung cu degetele dese uitate de unghii suflate în carne de 14 karate fac mătănii de cretă pe asfalt dau cu zarul și sar o venă albul este culoarea predominantă se

dacă ușa stă mereu aproape deschisă spune de ce i-ai schimbat direcția și ai făcut-o zid în disperare unde mai pui că și plouă repetat -acum ce vrei să îmi intri și în perne? pentru că îmi

plâng pereții camerei noastre la mine în pumn cu tavane și cântece tu îmi spui gâtuit hai mai sus de leșin! hai mai sus… în același minut în care ești deja albă de atâtea mâini și

de astăzi mă fac om o chestie lată ce ocupă mult loc și există este o meserie cu miros de cruce nu mai vreau apartamente cu miros de vecini îmi ajunge o cămașă cu trei nasturi și un

cu mâinile înfipte în grumazul buzunarelor trag asfaltul ud franțuzește de o ploaie rârâită a nopților tale ca să nu mai zbori mă întrebi de ceas l-au inghițit limbile cadranelor și nu

Rândurile ce le voi citi le-am găsit pe niște foi răvășite lângă o oglindă akashikă a unui clarvăzător - un vrăjitor bătrân, mic de statură cu barba albă de un cot?nu știu că eu am găsit doar

mâine drumul către tine o să fie violet pentru că îmi amintești de mine mă vei crea din ceară nu sunt parfumat am miros de ochi simpli poate chiar nu pielea îți este soră cu apa iar

singurele cuvinte pe care le acopăr sunt păsările nu mă refer aici la aripi ne purtăm moartea în genți cu miros de mâner dăm cu ulei pe lamă ascuțim desenăm în viață negru nu trăim

ne iubim de la cald la picioare ne găsim în plus și trăim până ne trezește dimineața mai vrei ceai? trăim de acum coaja de ou ne-a intrat în piele suntem pentru prima oară vreau rând

trage fermoarul la ochi după ce ies eu cu pielea înainte plouă cu vârfuri tâmpla îmi crește ascuțit pierdem sânge îmbraci o dimineață cu decolteul ridicat ne naștem goi imaculați îmi

te-am așezat mai la stânga arăți albastru în umbra genunchiului ud care ne înconjoară vorbim despre incompatibilitatea circumferinței întoarse a brațeleor noastre cu pielea îmi zâmbești

nașterea acestei dimineți își are norocul în altă parte prea curând nisipul îmi sună iar în sânge dar știu că oriunde e tot mai frumos nori de priviri albastre îmi vor ploua mâine prin

creșteau biserici pe geam eu nu ajungeam la ele devreme și frumos precum călcâiul meu făcuse odată în visul Greciei vechi și târzii mă năștea nisipul și mă înălța la nord mult mai la

nu cred în nou, în vechi sau în nimic, cred că nu a fost născut ceva să acopere lumea cu carapace a fost lăsată așa goală să putem umbla fără noi, fără carne sau fără altceva ce ne mai

El ne respiră în ființa Sa până ne naștem culoare de abur sau albatros îngerii sunt păsări care își păstrează costumul de aripi în visele noastre moi omul, doar el, trebuie să își schimbe

stăteam întinși pe un nisip aproape, pielea ta profundă năștea în lume aburi, pe gleznele tale citeam urme întinse din mine ne cânta în spate starea stăteam întruna prea depărtați deși

prind aripi cu dinții prea albi pentru azi să văd cocori murind în zbor și transformându-se în alb… ... …profesoara mea mă avea suspendat de tavanul oval al ochelarilor ei în ultima bancă