ștefan ciobanu

mă trezesc tras de urechi ridicat până sus, până nu mai pot acolo un astru se eclipsează cu marea și mă cântă luminii degetele tale sunt supărate pe pielea mea până la sânge și mă zgârâie pe

filmul începe cu peisaj de iarbă lipsit de verde un regizor aleargă șanțurile cu o roabă de role cinematografice -Grăbiți-vă!veștile circulă repede și îngerii nu ne mai acordă a doua șansă la

văd cum degetele tale sorb din umbra lunii presărată pe după pieile mele mă inviți la un dans uitat de berze mâine din mâinile mele îți crește pe coapse arunci aripile noastre sub ziduri

de câte ori mai trebuie să renasc ca să mă plouă viața în paharul tău cu apă atât de plin de cerul pătrat atât de plin de păcat îmi placi așa cum cerni cu tine în viață cum umpli îngerii

îmi aduci aminte de tine îți privesc cerul pielii tale din balconul oval de pene crescut pe aripile de cretă ale gleznelor... ți-am strâns mâna ca și când degetelor le era sete de o

mă gândeam aseară să se întâmple să dispară nodul de cravată si să o purtăm ca pe un ștrang atunci să vezi iubitele și nevestele cum sar să ne ajute să facă nod... dar eu vreau

te am uitat visată într-o ninsoare de melci îmbrăcată în mireasă tricotând un cărucior de butelie sufocând copilul sub braț râdeai de după frunze pentru că îți intrase lacrimile mele sub

pe marginea sufocantă a mării îmi zdrobesc gleznele rarefiate de calciu un marinar fumează un robinet din Atlantic se lovește cu tâmpla de ancoră și valsează apusul se grăbește înaintea

îmi tricotam mama aseară pe o anvelopă în pumn strângeam ghiocul din tine ce e cu mine în sala de așteptare? asistenta îmi injecta dungile din pijamale în adn încă puțin … …să îmi amintești

Suntem naivi de credem pagina albă o unghie găsesc pe pervaz și te aștept să iți dizolvi coloana vertebrală în supa organică a unui tren deraiat suntem naivi…eu am uitat să scriu pagina

Ne injectăm cuvinte cu limba în ochii murați de noapte în gură și în oasele din măcelăria trupurilor sorbite în cearceafuri pernele îmi zboară prin firele de păr răvășit de degetele tale

din toamna genezei mângâiată de crepusculii apocalipsei se nasc monștri viitoarelor biblii contestate încă din facerea de ieri mă desprind ca dintr-un film mut de imaginile alb-negru

ne împiedicăm de iriși morți de vreme rea îngeri în costume de aripi ne invită la dansul de cafea doi, mereu o mulțime, ne înghesuie în colțuri ne amintim de noi pe alocuri revine

am tricotat în brațul de la ochelari o lentilă de contact și am visat cum se naște o lacrimă din degetele mele ce joacă o horă într-o rugăciune știrbă de

închidem ochii și respirăm transpirația petalelor de trandafir ce valsează pe armoniile luciferice ale neantului, ne transformăm sângele în siropul dulce al apusurilor de ceasuri

trebuie să redevenim autorii genezei plămânilor uscați de filtru umbrelor răsfirate pe venele uitate în sala de donare a sângelui expirat din firele noastre de păr; am uitat ușa deschisă la

Poem al vantului anonim Spuma cărnii lovită de genele îngerilor se amestecă cu recipientul sidefat al emancipării