Ce păcat...

trebuie să redevenim autorii genezei plămânilor uscați de filtru umbrelor răsfirate pe venele uitate în sala de donare a sângelui expirat din firele noastre de păr;

am uitat ușa deschisă la poarta ancestrală a destinului răstignit pe stele și acum ne împiedicăm de corpurle bidimensionale a celor fără contur, desenati pe asfaltul ciung de criminalisti zeloși ai zilelor noastre;

suntem zei in propia amăgire și ne mărginim la coada atât de vie in carnea românului pentru a apuca o legătura de raze din întunecarea imanentă a crepuscului conștiinței.