Poezie
O posibilă ultimă stare
dansând cu ploaia
1 min lectură·
Mediu
îmi tricotam mama aseară pe o anvelopă
în pumn strângeam ghiocul din tine
ce e cu mine în sala de așteptare?
asistenta îmi injecta dungile din pijamale în adn
încă puțin …
…să îmi amintești sub care venă trăiești…
mă repetam în alți eu
iar tu mă numărai cu degetele norilor
secerați de curcubee
ce răsfirată ești pe retina mea
și ce pătrată
îmbraci un costum de aripă
armura unui înger ce spală
sângele topit din talpă
călare pe un forceps croit robit și el
pe coapsa ta
și ochii tăi îmi fac cadou
un cer de pământ…
ce păcat…
mamei nu am reușit decât
să îi fac buzele…
și să o visez…
033787
0
O posibilă primă intervenție pe textele tale.
În afară de câteva greșeli de typo pe care sunt convinsă că o să le corectezi, mă încântă curajul acestei scrieri:
aerul de sănătos-bolnav, de durere și nepăsare, inventivitatea (tricotaj pe anvelopă, forceps pe coapsă, cadoul din ochi) și păstrarea unei corențe circulare, prin final.
eu am rămas speriată lângă versul acesta:
…să îmi amintești sub care venă trăiești…
dar nu mai e de mult timp o noutate că eu am o problemă cu sângele :)
felicitări pentru un poem proaspăt adus din ploaie.
te urmăresc prietenesc.
li