Poezie
nu știm de noi
1 min lectură·
Mediu
trage fermoarul la ochi
după ce ies eu cu pielea înainte
plouă cu vârfuri
tâmpla îmi crește ascuțit
pierdem sânge
îmbraci o dimineață
cu decolteul ridicat
ne naștem goi imaculați
îmi ceri mult îți dau aripi
îmi ceri tot îți dau glezne
ne desenează încet
degetele noastre
cearceafuri
ferestrele le usucă
soarele le întinde peste zi
poate așa ne vom mirosi continuu
până la următoarea gripă
vrei să îmi pictezi pe omoplat
carne de înger sau alb
îmblânzești
aripa mea
cântând din părul tău
cogulat de pieptene
o chitară
mă culegi repede
și mă ascunzi
în umărul tău gol
prea aproape de carnea mea
002174
0