Poezie
Baladă timpului pierdut
1 min lectură·
Mediu
nașterea acestei dimineți
își are norocul în altă parte
prea curând nisipul
îmi sună iar în sânge
dar știu că oriunde
e tot mai frumos
nori de priviri albastre
îmi vor ploua mâine
prin vene și nord
prin câini și secunde
oglinda îmi arată altceva
mai înăuntru decât un ciob de apă
eu nu creez ispite
și nu mă nasc în piele
întrec în lumină
sfera pitică
uitată în culoarea cărnii mele
o lume nu se întâmplă acum
dacă fluierăm cu mâinile pe alocuri în coapse,
cu unghiile plesnind
de carne și de vânt
înfipte în oasele noastre străine
și drepte
pasul se împrăștie în zi
prin toate părțile din talpă
neatins drumul se află supărat
separând umblatul pătrat de înalt
002.194
0