Sorina Hăloiu

E primăvară. Bătrân, dar totuși tânăr - pomul alb de flori.

Oul în iarbă. Verdele ei reflectă - cerul e turcoaz.

Degete negre, mâini aspre și crăpate - schmirgelul Eco.

Vocile noastre rămân aceleași parcă - noi, îmbătrânim...

Nu sunt eu. Ascult doar cuvintele voastre, din care fac poezia aceasta, care umbrește o zi oarecare... Eu nu m-aș supăra peste măsură, pentru că sunt

Ca atunci, când eram tânără, nu pot fi. Tu faci diferența iar eu interacționez cu tine nervos. Ce mult timp a trecut prin urechile mele, prin rădăcinile mele

Te-ai gândit la ceva anume? Ai sperat că te pot înțelege fără să-mi clipești în minte, neștiind că încă nu am al șaselea simț?... Dar dacă vrei să ne

Frunzulițe verzi, asmățui în grădină - aromele tari.

O urare mare, de Florii, De la fata cu căldura - Astăzi, a-nflorit natura, La Mulți Ani, întregii Românii!

În câteva secunde, aduc soare! M-am supărat. Din nou mă amăgesc. Ferește-te de mine, sosesc, sosesc! Sorina sunt, nu-ți fie cu mirare.

Amorțită. Lipsește mișcarea. Plictisită. Lipsește uitarea. Somnolență. Picoteală dulce. Pleoape ce îmi cad, fără s-apuce Imaginile. Tresaltă subit. Tu vii.

Am o grădină în căușul palmelor - narcisa albă.

Cu gâtul lung, asemeni și picioare, Cu inima enormă și pete peste tot, Te uiți în sus, cu semn de întrebare: Ce poate fi minunea, cu limba cât un cot?

În fiorii trăirilor ne naștem surzi. Amânăm înțelegerea, amânăm încordarea, punând punct. Desigur, nu fără motiv. ”Și de la capăt”, se spune,

Aș vrea să îmi zidesc A geamului odaie. Sătulă sunt de ploaie Și simt că m-ofilesc. E frig și umed tare, În camera de-alături. Pe mine trag

Trei limbi scoase, la vedere, Cu sunete ce mi-amintesc Cum clipele sunt efemere, Mi-arată că...îmbătrânesc.

Au trecut mai bine de 8 ani, sau poate cam atât cât îi trebuie unui copil să înțeleagă cine-s părinții lui și de ce îi iubește. Și merg, prin ploaia măruntă,

De-i verde sau uscat, tot pișcă. Am plâns când l-am mâncat. Mama pe deget mi l-a pus, ca frișcă, Atunci când m-a-nțărcat.

La el mă uit și el la mine, În ”ochi” ne cam privim, Când el ”clipește”, știm bine, Ne face să...zâmbim.

Mă trezesc de-odată pare Plină de ”roșață” mare... Săracă pagina mea, No, amu, îi vai de ea!...

Un roi de țânțari planează încet spre noi - gustul dragostei.

Aerul rece mușcă din obrajii moi, Vântul agață cu ghearele-ntinse Pădurea cu totul, copacii din noi, Și crengile moi, cad învinse. Ai văzut? Pe culmile-acelea

Degete cuprind o frunte încruntată - durere de cap.

Picuri de ploaie, pe sârme curg, Se preling și alunecă pare, Când plouă, până-n amurg Și plouă din nou, frără soare. Ce rece ești ploaie, când