Sorina Hăloiu

Eterna alee Cuvinte răsar peste luciul de apă, din inimi, doar şoapte cuminţi, lumini aurii se aprind printre sfinţi iar noaptea în maluri se-ngroapă. În sclipirea de stele doar umbră

Carii în scânduri - viermele mai nostalgic în declarații.

Foșnet de la un aparat de radio - țânțarul meloman.

Fluturi ca-ntr-un vis - sus, pe coama dealului cu parapanta.

Urmele de pași - trăind pe picior mare în multe feluri.

Din când în când faci explozie nervoasă - tensiometrul.

Mâna spre cer cu degete răsfirate - petece de-azur.

Om morocănos - în curtea lui cocoșii sporesc cântarea.

Pași pe trotuar... O frunză ofilită În păr foșnind?

Nori negri și vânt - doar o stea rătăcește spre uimirea mea.

Mamă cu lacrimi și ochii fixați în zări - copiii plecați.

Vecinii harnici și ei în urma noastră - concurențele.

Aprinderea-n ochi a iubirii de soră - sclipiri de stele.

Amiaza mare - nu ține de mine când revine seara.

Vecinul muncind - casa-i arată, mă jur, ca după război.

Curbă la stânga - ”acul de păr” în drumuri aproape line.

Ținuți de mâini, stânși cu putere, În două tabere de arme, Strigam ceva, ce se tot cere Și azi pe la cazarme.

Întorși spre casă - Pe drumul din pădure crucea lui Ion.

În toiul nopții liniște curmată brusc - e vânt și acum.

Deasupra norii - ca printr-o sită străbat razele-n vale.

Zâmbesc visând - de bun augur se-anunță ziua. Optimism.

Panglici legate în pletele fetiței - zarvă la școală.

Hodorogiții - picioarele târșâind tălpile rupte.

Vrabia la geam - căsuța păsărilor e iarăși goală.