Poezie

Primăvara gonită

1 min lectură·10 aprilie 2011

Mediu

Aerul rece mușcă din obrajii moi,

Vântul agață cu ghearele-ntinse

Pădurea cu totul, copacii din noi,

Și crengile moi, cad învinse.

Ai văzut? Pe culmile-acelea golite,

E nea, din-aceea de iarnă, e alb

Iar păsări în zbor sunt zbârlite.

E ultimul suflu de frig. Ninge slab...

Eu strig: este nor și e frig și e vânt!

Narcisele albe îngheață, cântând

Sinfonii, ce te-ascund în mormânt

Iar norii dansează...dansează valsând.

Aerul rece, e mult mai aprig atunci

Când vântul, cu ghearele-agață

Pădurea din noi, iar tu nu apuci

Nici să vezi primăvara la față.

Rezistă frumoaso cum ți-am arătat,

E frig! Și ce dacă voi spune.

Un vânt arțăgos te-a îndepărtat,

Tot vântul la loc, te va pune.

022.657

Sorina Hăloiu. “Primăvara gonită.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorina-haloiu/poezie/13977264/primavara-gonita

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Un poem deosebit!
Am citit cu plăcere,
Ileana

Copacii mei sunt centenari, sunt încă tineri, mai au de învățat. Din nou mulțumesc frumos. Sorina.