Poezie
Cu strigăt pierdut
1 min lectură·
Mediu
Cu strigăt pierdut
Acum,
după ani, mă întristez.
Amintirea, strecurându-se tiptil, mă provoacă.
Atunci,
priveam strada prin gardul grădiniţei. Eram copil și durerea mă făcea să plâng,
să strig după mama, cea care era departe.
Aşa...
ne desparte o graniţă oarbă,
din flori şi din iarbă.
Doar ea mă iubea
şi-acum este-o stea.
Ce bine că nu mă mai doare!
Dar unde e ea,
unde e oare?
Cu strigăt pierdut,
aşa am crescut!
001414
0