o casă nouă
n-am trudit pentru ceas, nici pentru adăpost, deși m-am pus, nu o dată, în paranteză. un scaun de dincolo, farfurii fără soț, o fotografie cu mamaia naiba mai știe cui, sticla de lapte în care ținem
ce fățucă de năucă
nici un sunet dincoace de fereastră; dincolo, legănatul blînd al castanilor în ulcica de noxe. balanța umerilor tăi, ușor înclinată deasupra pervazului, unde dîra unei replici adormite se
Jamais vu
Am găsit biletul tău pe masă, pliat, pecetluit cu gălbenuș de ou, cerneala încă proaspătă, lucie ca un mare deget mijlociu strecurat în coada unei liturghii. Sorbeam din cana ta pe jumătate
pokemoni de cartier
blocuri gri, da, exact, funingine și blocuri și oameni înaintînd supraexpuși printre ele, tălpile lor fluorescente lasă urme aprinse, exact, cicatrici care penetrează asfaltul, strat după strat, ăia
tortul
îți zăresc privirea iscoditoare din capătul opus al troleului. se zburătăcesc fire de praf în lumina ciufulită de zoaie. o clipă numai, pensulezi un gest înspre mine și capitulez: fă-mă drum și
ce să mai încerci
încearcă să oferi ceva înainte de a pretinde. un gest prietenesc face cît o mie de cuvinte. folosește cît mai puține. e floare la ureche să justifici extensiv orișice, cînd toate băltesc
jap
nu eu, ci orașul, în noaptea asta, a uitat în sufragerie ziua aprinsă. auzi, ce-ar fi să mai iasă și camera din mine, să trîntească și ea ușa în urmă, să mă lase, dracului, în pace, chit că
o inimioară
este și cordul un creier, la o adică. are și inima un soi de memorie, fie și numai a uzurii ireversibile. nu pristavlisește prin rețele neuronale: cordul discută cordless cu alte
nimfeTamina
galopul fractura insistența cu care despachetează clipe numai bune de spînzurat în brăduț privește luminile iume alunecăm prin crevasele unui tor chiar dacă ne-au
am scris o carte
am scris o carte am crescut un cîine am mințit un om am am am am am de nouă ori am iubește-ți aproapele consumă cu noimă încearcă să supraviețuiești intact întreabă-te luptă promite am scris o
babyTV
o furtună de înțelepciune la marginea fiecărui cuvînt apoi camera cedează treptat presiunii eliberînd în atmosferă norișori roz și țestoase fiecare copil își îmbrățișează animalul de pluș sub
aici
nu e nimic lejer nici o măruntă născocire care să simuleze pentru o clipă relaxarea e noaptea în care îmi pierd cel mai bun prieten e cîte un pumn în spatele fiecărui cuvînt îmi înfige o mînă
spoT
toate mișcările descompuse pînă la intenție mai departe pînă la primul impuls din terminații nervoase pe umeri în sus mii de reacții la suprafața pielii mai departe palmele
poem cu noi pe verona
cine știe de unde am plecat sau unde trebuia să ajungem nimeni nu cere mult în final iar astăzi mă aflu pe strada verona cu palmele transpirate cu un balans idiot de pe călcîie pe vîrfuri
rafie
14 noiembrie 1990 tata întîrzia beat cu flori în sacoșă număra spaime pe jos și guri de canal din troleibuz o blondă oacheșă de la apaca îi căuta privirea cînd mîinile mamei pline de lacrimi și
roșu
18 august 1991 bunica mea cumpăra halate și mărgele dintr-o consignație de la obor cînd inima ei a încetat să bată ochii reci ai bunicii încă fixau o pereche de ciorapi lycra pe stradă oamenii
tămîia fumul și iarba
revin aici numai o dată pe an chiar și atunci cu senzația că pierd timpul calc cu grijă pe cărarea îngustă ca și cînd tălpile i-ar datora blîndețe nu mă dărîmă drumul acesta și nici nu îmi umple
urîte rău
nu-i vorba de casierii plați de la carrefour cu buzunarele întoarse pe dos cu mînecile și mîndria întoarse pe dos nici despre cei cinci centimetri dintre mașina ta și mașina din față sau
despoT cu rimă?
bună dimineața covor încurc baia cu liftu nu urc doar cobor am un trip mai sinistru cu-o bere la litru și-un cimitir gol zbor inspir momentan bună seara tavan te văd că ai greață aberez despre
Valy\'s Day
n-am primit inimioară roșie cu ailăviu de ziua lui vali și sînt terminat dincolo de ocean o gălăgie de grasă și ea terminată îmi cunoaște drama și nu mă cunoaște //
aceasta este o carte
aceasta este o carte cum ar spune-o DespoT: cartea miroase a Dero moartea miroase a Dero cartea miroase a moarte sau / ai carte / ai moarte Sociu: mi-e rușine cu coperțile acestei cărți în care
moartea miroase a Dero
sint un ciob in ochii mei tigara din mina mea dreapta este chiar mina mea dreaptra sint acoperisul lumii mele de beton si de sticla de pe care cad ca un capac de bere lumea spumega in
cum să trîntești un poem
un amurg de sare in nuante de roz si de vata cu sute si cu mii si cu milioane de zimbete fericirea ne impresoara stam pe loc / asteptam mirajele sa ne joace feste cu pestisori aurii care zimbesc in
cineva toarnă acuarele în țevi
iubita mea se preface că visează pe un colț de pat eu număr banii pe birou iau pîine pateu ceapă verde brînză roșii apă minerală iubita mea nu poate să bea apă de la robinet e împuțită apa
poemul cornet de semințe
putem discuta despre o dinamică a cojilor de semințe / așa spune dan și i-aș smulge zîmbetul scîrbos de pe față l-aș lăsa în balta propriei liniști să își repete la nesfîrșit cele cinci poante
camera 109 miroase a sex
"eu sunt Căminul și vreau să cad peste voi" de la intrare miros de urină și de sarmale paznicul beat citește la bec o scrisoare a unuia de la suceava / -27 de grade azi noapte / mișto gagica
anca și mălin
anca și mălin (explicit?!) ... (după ani și ani) un trafalet în mîna stîngă și o basma cu buline pe cap anca nu-și plînge de milă / își plînge de vopsea nu i-a cerut nimeni și nimic / pe nimeni și
GaudeAmus
o seară în care am apucat să nu spun nimic cu viața asta lungă în ghiozdanul de școală – bagaj de cunoștințe cu buzunare încăpătoare pentru valori și catarame sănătoase pe post de antifurt – trec
nu po-e-ti-za
aprinde țigara sorine un morman de cărți tot un morman rămîne nu poetiza nu poetiza nu po-e-ti-za camera 109 P13 vezi că podeaua e o rețea de dungi înnegrite prin care se strecoară
Ești blajină!
ochii aceștia sunt singurii ochi pe care îi am în balamucul ăsta erotic cu gust de iarbă putredă iubirea noastră e patrupedă se scarpină după ureche cu piciorul din spate și lasă bale și roade
partaj
noi împărțim amintiri și șervețele mototolite nopți aruncate pe noptiera de la capul patului poze de la mare 2004 pe asta cu scoica o iau eu pe cea cu vânzătoarea de lalele ți-o las
