Poezie
tămîia fumul și iarba
2 min lectură·
Mediu
revin aici numai o dată pe an
chiar și atunci cu senzația că pierd timpul
calc cu grijă pe cărarea îngustă
ca și cînd tălpile i-ar datora blîndețe
nu mă dărîmă drumul acesta și nici nu
îmi umple stomacul de noduri nimic
poate doar fotografia mihaelei runceanu
și cele două margarete de pe marmura albă
cert este că aici găsesc liniște iar
certitudini am mai puține de la an la an
înfig mîinile în buzunare capul între umeri
mă balansez un pic înainte de fiecare pas
întîrziind ușor contactul piciorului cu piatra
un fel de nerăbdare surprind în mine și
datoria de-a o ignora
mă conving imediat că sînt emoționat
vîntul apleacă salcia peste fruntea
îngerului de granit un bărbat cu palton
își lasă eșarfa să fluture în fața trandafirilor sigur că
la braț cu paltonul lui e un pardesiu de damă și că
poartă parfumul preferat o broșă și fular maro
din toate părțile chibrituri și brichete clănțăne păcăne zbîrnîie
apoi numai bălării religioase kitschuri
cu pretenții de ritual sau de obiect de cult
puzderia asta de chinezării spirituale
îmi mărește hotărît pasul nici urmă de apăsare
pe chipul acestui bărbat care sapă
aprind un marlboro nu mai am mult
tămîia fumul și iarba se amestecă în mine violent
un porumbel de scîntei îmi împrăștie ochii printre cruci
nume ore și date pornesc în haită în urma mea
le resping cu un gest elegant oprindu-mă calm
lîngă bucata îngrădită de pămînt sub care
cu ani în urmă l-am îngropat pe tata
apoi blanc
nici zîmbetul lui n-a rămas
doar palmele și senzația limpede
că l-am îngropat prea adînc
în pămînt și
în mine
0118005
0
LA
