Neagu Aurora

1 E mai dur sa fii robit de patimi decat de tirani. 2 De-ti vei deschide interiorul tau, vei gasi acolo un depozit si o provizie de multe si variate patimi. 3 Cetate este mintea libera de

Ghem uituc, zambet pribeag, simti tu insuti ca mi-esti drag. Nu ramai? Macar o clipa... porumbel zburat de frica. Sa-mi zambesti dupa perdea, fulgisor micut de nea. Sau gandesti pentru o

Hmm...Bucuresti...Asta e mama, Bucurestiul? Atatea masini si trotuare stranse laolalta intre care puzderia de lume trece nepasatoare dintr-o parte in alta. Numai eu m-am oprit parca din toti. Ma

Va plac orasele? Mie doar noaptea si doar cele care stau pe malul unei ape. Tu, cu sufletul chinuit intr-un vagon infect, lepezi priviri adanci asupra apei, vezi zodiile lui cusute in

Timpul, ireductibil la momentul in care presiunea devine maxima sub imperiul somptuos al colosalei asteptari devine pas cu pas tot mai insuportabil.Tu, un simplu trup devenit inert pe o banca in tren

Orizontal pe unghiul de creatie cade soarele, strapuns de trunchiurile uscate, drepte ale copacilor revoltati. Lumina transcedentala ravasita prin ceata ce desparte moartea de viata surade

Te succezi la viata si declami un drept comun. Te nasti ca sa traiesti, traiesti apoi ca sa si mori. Un intreg labirint parcurgi din clipa in care, fara sa vrei, ti s-a dat o zodie, un destin

Un chitarist... L-auzi de partea cealalta a aleii din parc plouata cu flori de castan. E primavara? Ba e iarna! Uite cum cad primii fulgi, iar noi inlantuiti desenam pe omatul moale un cerc,

Ambiguitatea gesturilor uimesc Iar absența intimității, Spiritualitatea identității Pot în sfârșit să pulseze În vitalități ascunse, surprinzătoare. Avântul spre perfecțiune Însoțit de

Sufletu-mi se oprește în cuvinte jignitoare, Și-ar vrea o compoziție eternă De mijloace stilistice înălțătoare, Când muza este rătăcită-n beznă. Galanterii atotcuprinzătoare Descopăr pe

Noapte de Paste! Toti cu lumanarele galbene se intorc de la inviere...ca si mine cu ai mei de altfel. Un vecin trece pe la noi si ramane la masa pana pe la vreo 3,caci obiceiul nostru este de a lua

Prefer să mă ascund ca un melc în cochilie, Să surâd amarnic La fiecare picătură de ploaie care mă lovește, Să mă gândesc că prin iarbă S-ar mai putea găsi și alți melci În aceeași situație Și

Monoton, fugitiv și ireversibil Am zâmbit unui nor Speriat de stolul de cocori. Mă îndrept în salturi îndrăznețe Să ating aura din jurul lui Să plutesc o vreme îndeajuns de lungă Încât să-mi

Pierduta sunt in departari cu ceturi Ai vrut sa-mi prinzi o mana ca sa tii Tot ce-ai avut mai scump;si-n versuri Ai mai putea pastra dulceata trecutelor pareri. Ramai tu singur fara

Simt înțelepciunea și bătrânețea Căzând pe umerii mei fragili Întorcându-se și lăsându-mă Să mă gândesc la tot singură. Mă lasă în singurătatea și tristețea Pe care o văd împrejurul meu, Iar

Reflecție credincioasă a sufletului meu, Ești numai tu și îmi pășești mereu Pe urme... Schimb gânduri doar cu tine și nu spui Atâtea vise câte le văzui, La nimeni. Pribeag simbol

Simțind, înțelegând îl căutăm pe Dumnezeu Sublim poet și creator de viață O-ntreagă lume a iubit mereu Chiar și pe cei cu inima de gheață. Primești la sânul Tău preasfânt Pe cel trufaș ca și

Număr boabele de mazăre din farfurie Dar nu începând cu 1, crescând, Și nici în mod descrescător cu \'\'Mă iubește, nu mă iubește...\'\' Ci doar mi le închipui... Asta seamănă cu ciupercuța

Priviri somnoroase-aruncate pe geam Făcut-au să vadă a lumii minuni Căci fiece secundă ce o urmăream Mi-arătau alt spectru de lumini. Și soarele nu apăruse încă atunci Când privirrea-mi căzu

Să vezi cum dup-o iarnă-ntragă Ce-ai așteptat sclipiri de jar din zare Venit-a doar o simplă primăvară Cu astenie și cu ploi din depărtate. Să-ntinzi privirea mai în larg Alt orizont să îl

Sunt datoare soarelui Cu un duș rece Iar primaverii cu o floare. Trebuie să împart zămbete Fiecărui muritor din lume. Dar numai câte un zâmbet fiecăruia Căci mai trebuie să dau Câte un gând în

Ieri am privit valurile Se spărgeau in coaste monotone Și-mi șopteau fiori... Fiori dulci, angelici, Pe cale de dispariție... Îmi spuneau cu zâmbete Că totul e-un vis. Un vis ciudat,