Poezie
Jamais vu
fularul meu, istorisirea dumneaei
2 min lectură·
Mediu
Am găsit biletul tău pe masă,
pliat, pecetluit cu gălbenuș de ou,
cerneala încă proaspătă, lucie
ca un mare deget mijlociu
strecurat în coada unei liturghii.
Sorbeam din cana ta pe jumătate goală,
afuriseam cu poftă prima țigară, cînd
cuvintele tale puține, pe jumătate dogite,
s-au pornit a tăia în carne ca la balamuc.
Rătăcind prin casă, din nou o fantomă,
camerele mi-au livrat pe repede-nainte
zgîrieturile de care nu ne-am putut feri.
Nici c-am să m-ating de fular, fularul e tot
pe fotoliu, musafirul meu prefăcut în intrus.
Miroase a tine și după prînz, pînă seara și
a doua zi, următoarea, miroase a tine pînă
și aerul care pătrunde prin geamul crăpat.
În grădiniță, trandafirii sfidează norii nărăvași;
ce-ar fi să sfidez și eu, să-mi înfig unghiile zdravăn,
prinzînd rădăcini, să-mi anin privirea de un trăsnet.
Plouă în draci, îndîrjit, se răsfrîng artificii pe piele,
uite noaptea cu stele și vertijul bifelor de calendar,
ursuză, luna tot refuză să-mi preia mesajul vocal.
Se face liniște, mă leagănă o alinare năucă,
o mînă hotărîtă rupe tulpina, prima petală
o șterge englezește, pe ceas,
în semn de negare, mai cad două petale,
și altele, și toate, pînă rămîne un spin,
fularul tot mai străin de care mă las,
de fiecare dată, sugrumată.
0911
0
EP
