Luna s-a culcat în lămâiul din față,
mă furișez pe prispa casei,
glasul nopții se așază-n poeme
pe fiecare pagină.
Nimic din ce am scris nu se șterge,
aripile drumeților se frâng,
măduva
Ne descotorosim de obiceiurile proaste,
punem pansament pe rană,
misterul se destăinuie.
O pisică îți taie calea,
subconștientul trezit lucrează,
apare nedumerirea
de ce voința nu intră-n
Izvor între pietrele norocului
unde se privesc florile-n oglindă,
setea cheamă să vină
căprioare de aramă
cu ochi de chihlimbar
și copite subțiri.
Au rămas la marginea pădurilor
respirând
Unde au plecat păsările ce-mi cântă bucuria,
cine a furat mirarea pomilor înfloriți,
ploile scurte de vară cu aerul lor curat,
după care ochii se acoperă de verde?
Purpura soarelui în sânge se
De ce să plâng?
Nimeni nu mă vede,
lacrimile cad sărate și ard
umerii obrajilor reci.
Nu știu ce mă răscolește
lăuntricul fierbe la foc mic,
suferința se destăinuie.
Femeia
încearcă să
nimeni nu se miră
că minciuna îmbracă haină de adevăr
nu-i mai este frig
lumina iluziei o protejează
realitatea
privește cu o condescendență amabilă
așteaptă
Desenezi pe fiecare filă ceva nedeslușit,
un fel de linii care-și caută punctele
unde se vor întâlni sufletele plecate.
Poate nu-i timpul în care să arzi
sensul vorbelor bolnave cu sunete-n
Mă luminez în sfinte cuvinte
prin aura semnelor din umbră,
în care spiritul intră în lucruri
cu adevărul vândut și necunoscut
ca o ficțiune pe fața ochiului
intangibil și ireal.
Pacea lui
Stele rotindu-se în colțuri pe cer
se grupează în mii de spirale
și fără margini închipuite
cuvintele sar din cuvinte,
devin sonore
șoptind.
Auzul meu le prinde rotund
ochii privesc
Presupusă
pânza păianjenului din colț
privindu-te prin coada ochiului
pare că nu este.
Cu ispita încercării aștept
să-i rup fibra subțire
care acoperă vidul.
Fructul verii prinde
Îmbrăcată-n hlamida luminoasă a nopții
devii înaltă și transparentă,
siluetă visătoare-n secera lunii
pe fața oglinzii prin care tăcerile trec:
cuvintele au litere somnoroase și sonore
numai
În odae se simte mirosul tău ademenitor.
Mă scufund în târziul așteptării.
Neliniștea poposește în gândurile serii
în care au rămas întrebări fără răspuns
din priviri țintite pe ascuns.Dar nu-mi
Sunt mai desfrunzit decât un copac,
nicio pasăre nu-mi cântă pe ramuri,
doar vântul subțire cu aripile reci
trece spre ținuturile de miazănoapte.
Straturi de ceață se desfășoară peste păduri,
la
Un imbold prin inima naturii
lasă urme neșterse de timp
și caută norocul în afară.
În cercuri de lumină pulsează
culori reci curbate de apă.
Tu vezi înlăuntrul meu
cum se așează în sferele
Ca într-un poem necuprins stai
fără sunete cu limba sfârșită,
emoții și cuvinte-i adaugi.
Urci pe ziduri înțelesuri adânci,
să lumineze depărtările de noi,
de frunzele capătă șoptiri
în
Din puterea cui învățăm libertatea,
să putem fi drepți?
De unde vine lumina,
de pulsează și-n inima pietrei
și o încălzește?
Sinceri, să ne ridicăm deasupra
întregului în care suntem,
să
Mă simt atât de stingher
de clipele ce se sparg pe străzi
cu mânie!
Și, când mă-ntorc în mine,
pulberi minerale
mi se topesc în palme.
Ies, înafara mea privind
mă socot străin,
bucuria
Cui o să-i câștig pariul
când l-am pierdut cu mine însumi
și m-am rupt de norocul
care bătea să intre?
E dincolo de cât pot aștepta
și îndoiala în mine se frânge,
cuprins de precauții
de
Cum plouă pe străzi,
cum ne acoperă cu straturi de apă,
nopți de stele strâng în pumni
ca la frânghii pe noduri
și diminețile separă pe alocuri ceața
cu gheare de raze.
Și ce se mai poate
Cine se pierde de sine
nu-și mai dă de urmă,
până și asfințitul de lumină
îl acoperă cu întuneric,
îmbrățișând
cosmosul care ne încape.
Când vom putea înțelege lăuntricul
limba se va
Ce vremuri împătimite!
Merge tinerețea să se distreze,
peste tot e pauză de lucru.
Fascicule de lumini pulsează,
sulițe dispersate se-nfig în aer,
trupurile adoptă dansurile mișcării.
În
Toamnă în păduri de carpen
Unde-n frunze-ți plâng culori
Pune-mi luna-n trenul galben,
Să mă-ntorc la ursitori.
Pune-mi cerul în vagoane
Sprijină-l în păr la fete,
Lasă-mi noaptea la
Când cobor prin podgoriile coapte,
un dor m-atinge
în furca pieptului,
îți luminează
culesul de struguri.
Dealurile sărută soarele
părtinitor
în hlamida metalică a toamnei,
grăbită de
Pecetea nopții
pusă pe buzele întunericului
mă întâmpină cu îndoiala
prinsă pe umerii vântului.
Orașul a plecat printre dealuri
cerând iertare pentru îndrăzneală,
mă duc și eu
poate destinul