Silviu Somesanu

Izvor între pietrele norocului unde se privesc florile-n oglindă, setea cheamă să vină căprioare de aramă cu ochi de chihlimbar și copite subțiri. Au rămas la marginea pădurilor respirând

De ce să plâng? Nimeni nu mă vede, lacrimile cad sărate și ard umerii obrajilor reci. Nu știu ce mă răscolește lăuntricul fierbe la foc mic, suferința se destăinuie. Femeia încearcă să

Mă luminez în sfinte cuvinte prin aura semnelor din umbră, în care spiritul intră în lucruri cu adevărul vândut și necunoscut ca o ficțiune pe fața ochiului intangibil și ireal. Pacea lui

Stele rotindu-se în colțuri pe cer se grupează în mii de spirale și fără margini închipuite cuvintele sar din cuvinte, devin sonore șoptind. Auzul meu le prinde rotund ochii privesc

Îmbrăcată-n hlamida luminoasă a nopții devii înaltă și transparentă, siluetă visătoare-n secera lunii pe fața oglinzii prin care tăcerile trec: cuvintele au litere somnoroase și sonore numai

În odae se simte mirosul tău ademenitor. Mă scufund în târziul așteptării. Neliniștea poposește în gândurile serii în care au rămas întrebări fără răspuns din priviri țintite pe ascuns.Dar nu-mi

Ca într-un poem necuprins stai fără sunete cu limba sfârșită, emoții și cuvinte-i adaugi. Urci pe ziduri înțelesuri adânci, să lumineze depărtările de noi, de frunzele capătă șoptiri în

Din puterea cui învățăm libertatea, să putem fi drepți? De unde vine lumina, de pulsează și-n inima pietrei și o încălzește? Sinceri, să ne ridicăm deasupra întregului în care suntem, să

Mă simt atât de stingher de clipele ce se sparg pe străzi cu mânie! Și, când mă-ntorc în mine, pulberi minerale mi se topesc în palme. Ies, înafara mea privind mă socot străin, bucuria

Cui o să-i câștig pariul când l-am pierdut cu mine însumi și m-am rupt de norocul care bătea să intre? E dincolo de cât pot aștepta și îndoiala în mine se frânge, cuprins de precauții de

Cum plouă pe străzi, cum ne acoperă cu straturi de apă, nopți de stele strâng în pumni ca la frânghii pe noduri și diminețile separă pe alocuri ceața cu gheare de raze. Și ce se mai poate

Ce vremuri împătimite! Merge tinerețea să se distreze, peste tot e pauză de lucru. Fascicule de lumini pulsează, sulițe dispersate se-nfig în aer, trupurile adoptă dansurile mișcării. În

Toamnă în păduri de carpen Unde-n frunze-ți plâng culori Pune-mi luna-n trenul galben, Să mă-ntorc la ursitori. Pune-mi cerul în vagoane Sprijină-l în păr la fete, Lasă-mi noaptea la