Silviu Somesanu

Când moarte a trecut pe drum spre apus și coasa era cu gura îndoită de pietre se trag clopotele a furtună, cei care așteptă să vadă ce se întâmplă au neastâmpărul în trup. Toți cu o

seara se stinge în cuiburi uitate de păsări totdeauna mă întristează casele părăsite se strânge-n mine o dojană nedeslușită o singurătate bătută de friguri noaptea nu vine pentru toți odată

Se naște fără să știe, țipă cu putere și își manifestă curajul vieții, bucuria noastră e plină de temeri. Mama își simte împlinirea feminină o primește cu sufletul deschis și se încarcă cu

Mă urc seara tâtziu în cireșul copt, am ajuns prea sus și mi-e teamă de întuneric, Nu pot rămâne aici. Caut în mine toate puterile să cobor, satul e undeva departe, e o tăcere bolnavă în

Dintre toate durerile cele de suflet sunt grele, îți seacă izvoarele trupului prin suferință și respiri cu tristețe aerul. Multe dezamăgiri mi-au lovit inima, am ajuns până la refularea

mereu când lumea se complace în iluzii, sufletul rămâne acasă în punctul de echilibru al vieții unde totul se păstrează curat lăuntric trăirea mă înfășoară în cuvinte care nu mă mint atât

adun cuvinte alese în memorie ca pe flori într-un buchet de ziua ta și tu aștepți în tăcere umăr la umăr ne mișcăm nimeni nu ne desparte eu simt că am nevoie de sprijin tu-mi spui că trăiești

Când nasturii , nuferi pe pieptul iei se desfac grăbit cu degetele, simți nerăbdarea cum curge ca mierea. Așteptarea se absoarbe până piere din priviri fără cuvinte, rodul trupului respiră

S-au șters cuvintele de pe cruci, eternitatea și-a intrat în drepturi, uitarea la fel, mai rămâne un semn ce se mai încarcă cu timp și cineva fie și necunoscut mai poate aprinde o

Noaptea se destramă pe muntele sfânt în care urcă credincioșii neștiuți, în suflet nu mai au niciu loc chiar dacă merg să se roage lui Isus. Cu inimile sus nu se știe în ce stare o să

Prind pești și apoi îi eliberez în apă, încerc plăcerea și îndemânarea, mai puțin hrana prin risipirea stresului în tăcere și refacerea bunei dispoziții, seara e momentul când totul se

Frânghia care ne leagă unul de altul s-a rupt, am tras tot timpul fiecare în partea sa, s-a mers prea departe pe drumuri inexistente și a venit furtuna. Prins între fulgere și vânt năprasnic am

Zilele au trecut prin mine călare nu s-au oprit la nicio răscruce de drumuri caii timpului au fost grăbiți. Mă forțez să rămân teafăr, dar sunt prins în iureșul lumii, fără îngăduință scriu

Mirarea ta e la marginea iubirii, nimeni nu înțelege cine poartă vina când nu mă cheamă aproape, privesc în ochii tăi cu înțelegere și doresc să deschid ușile luminii prin care trec trupuri

Iubirile mele au cântec interior n-au corzi vocale, dar au taine ascunse în care sălășluiesc frumos. Trăirile lor topesc orice obstacol și nu se sfârșesc, se zidesc în piatră și se

într-un mod lamentabil eram un troglodit al sistemului îmi lăsam conștiința să odihnească acasă când mă forțam să descopăr realitatea din afară mă pierdeam în lucruri mărunte

Dragostea s-a baricadat acasă, nu vrea să iese din curte, degeaba am lăsat poarta deschisă la stradă, ea nici n-a observat. Nici eu nu prea ies decât la nevoie, inima își păstrează

M-au izgonit din cetățile cucerite, nici cu inima nu mai stăpânesc femeia, doar fragii sălbatici îmi lasă arome în suflet. Tot ce mă cheamă mai mult este sângele care nu-i este

Când aveam ochi de lumină pătrunzători în ființe și lucruri mă risipeam în ei și-n alte simțuri dobândite, cu degete simțeam cum se schimbă ceva pe interior, orice suferă mutații ori se mișcă pe

În cuvintele sale s-a copt regina viilor, pe sub arcuri de triumf trec cohorte de îngeri, toamna nu se mai satură de arome în iubiri de femei înalte cu glezne subțiri, leoaice de pradă. Poemele

Sunt de părere că de prea multă deschidere înspre exteriorul uneori neştiut, neînceput sau neînţeles, ne poate trage curentul dinspre timpuri revolute, învolburate şi majoritatea

Pe zi ce trece se scurge câte ceva din mine, Sunt tot mai împuținat și mai singur, Casa cuprinde între pereți tăcerea seacă Și noaptea prin somn aud glasul tău. Mi se pare săracă mișcarea printre

Se înfășoară-n pereți de rouă, are o limpezime-n priviri care îmbată verdele pășește odată cu stelele prin ierburi. E desfătată ca o vocală sonoră În sufletul vibrant al unui cântec de