Poezii

M-am pierdut într-o noapte străină, de orb, cu teamă de otrava ierburilor prin care sar iepurii fugăriți de lună. Dealurile cu spinări de bivol pe lângă care trec, le cunosc după

Noaptea se deschide pe margini, în somn visele se lovesc de pietrele lunii și se reflectă în apă. Printre brațele zilei zboară prigorii, aerul se rupe în urma lor ochii se țes, timpul

Schituri în munții ce țin deschis cerul. Evlavia cu ochii plecați în pământ, alba lumină îndepărtând întunericul cu inima plină de dragoste febrilă și cuvintele ce-și fac loc în

Fără să fiu lup ci mai flămând decât iarna alungit în trupul slab, fibros cu aura fiarei pe lângă care trece grăbită moartea lăsată fără strălucire. Și nicidecum teama, mai degrabă cred

Nu se supune celui în genunchi Cum din trup nu-i lipsește nimic picioarele în asfalt nervii nu tociți prea mult, mușchii elastici în fibră. Dar cine pășește pe drumuri împreună fără să știe

Aș dori să nu uiti tot ce există între noi, să nu te îndoiești de nimic, suntem împreună în același trup unde locuim în înimă și sângele nostru devine albastru prin care respirăm întregul

Când aveam ochi de lumină pătrunzători în ființe și lucruri mă risipeam în ei și-n alte simțuri dobândite, cu degete simțeam cum se schimbă ceva pe interior, orice suferă mutații ori se mișcă pe

Mirarea ta e la marginea iubirii, nimeni nu înțelege cine poartă vina când nu mă cheamă aproape, privesc în ochii tăi cu înțelegere și doresc să deschid ușile luminii prin care trec trupuri

Cine răscolește nervii mei de noapte? Cai înaripați îmi străbat gândurile, Păsări jucăușe m-așteaptă pe mal, Cântecele se suprapun peste sunetele viorii albastre, Câmpia își vălurește de plăcere

Timpul este același doar oamenii se rup din el, încercarea mea este, să nu mă desprind prea repede, fiecare își caută și trăiește timpul său. Am privit viața din multe unghiuri, aproape le

Simt cum se frământă pământul, apele se umflă în plămâni și respiră, rădăcinile absorb zăpada și se pregătesc arborii își dau coate și se bucură. Primăvara mă cheamă cu toată puterea

Mă urc seara tâtziu în cireșul copt, am ajuns prea sus și mi-e teamă de întuneric, Nu pot rămâne aici. Caut în mine toate puterile să cobor, satul e undeva departe, e o tăcere bolnavă în

Ne vom urca în caleștile nopții Și vom străbate câmpiile de întuneric Până jocul de umbre va rămâne în lucruri, Iar ceața se desprinde din văi și fuge. Vor înflori stâlpii porții de dorul

Dintre toate nenorocirile care se ivesc Tu treci nepăsător peste ele Deși te lovesc ca pe fiecare Aproape nu mai știu în ce stare sunt În anotimpul acesta destructiv. Nopțile se vor stinge de

Cine va mai poposi în ietacul roz Unde trupurile noastre-s flămânde, Cu dorințe îmbrățișate-n sărut. Nimeni nu știe ce se va întâmpla mâine Și podurile spre viitor sunt luate de ape Fapt ce nu

Noaptea e plină de relații rebele somnul e alungat ca lupul învins din haită dar nimeni nu se mai teme și așteaptă dimineața. Din amintiri m-au răscolit câteva întâmplări care mi-au schimbat

La încheieturile mâinii drepte apasă o durere pe ligamente, dar nu mă plâng niciodată la tine, nu sunt dintre cei ce se tem de dureri, ele ne pot încerca pe fiecare câteodată dar din asta nu

Nu se supune celui în genunchi Cum din trup nu-i lipsește nimic picioarele în asfalt nervii nu tociți prea mult, mușchii elastici în fibră. Dar cine pășește pe drumuri împreună fără să știe

Când nasturii , nuferi pe pieptul iei se desfac grăbit cu degetele, simți nerăbdarea cum curge ca mierea. Așteptarea se absoarbe până piere din priviri fără cuvinte, rodul trupului respiră

Mă încearcă tot mai mult o umbră de singurătate, O tristețe amestecată cu disperarea. În acest ținut al amurgurilor de vis, Un arbore amețit de vânt și înălțime Își frânge din ramuri și pleacă în

Se face înserare în cuvinte, Noaptea se înclină spre margini. O pasăre sparge întunericul în arbori, Luna stă să cadă într-o fântână. Nu mă lasă femeia să-i citesc gândurile. Vorbe bolovănoase

Nu mă mai chema la locurile făgăduite, Port în gânduri lumina uitată pe drumuri Prin care nucii nu vor mai fi loviți Și poate o să rodească cu spor. Ploi dese și bogate peste pământul

Scena trăiește întotdeauna prin artiștii vremii dragostea mea rămâne alături de ei spectatorii de fiecare dată sunt în ovații. Am simțit în emoții senine și înnorate, multe treceri prin stări

Muritorule smerit, Iubirea umple fulgerător sufletul, dăruiește clipe de înflăcărare și de suferință, învăluie în plăcere și te lasă fără ea, sosește în poienile soarelui când soarele apune și-n