Poezie
Infinitul albastru strălucește
1 min lectură·
Mediu
Nu se supune celui în genunchi
Cum din trup nu-i lipsește nimic
picioarele în asfalt
nervii nu tociți prea mult,
mușchii elastici în fibră.
Dar cine pășește pe drumuri împreună
fără să știe unde se duce
căutând lumina verde
și colțuri pe unde să treacă
ori să aștepte întâlnirea
cu cine nu se așteaptă.
Stabilind hotare pentru orgolii
fără risc de umilire
punând în cuvinte rugămintea
luminii din diminețile solare.
În fața flăcării de magnezii
înfinitul albastru strălucește.
pe pământ coloane urcând.
001062
0