Poezie

Infinitul albastru strălucește

1 min lectură·8 iulie 2020

Mediu

Nu se supune celui în genunchi

Cum din trup nu-i lipsește nimic

picioarele în asfalt

nervii nu tociți prea mult,

mușchii elastici în fibră.

Dar cine pășește pe drumuri împreună

fără să știe unde se duce

căutând lumina verde

și colțuri pe unde să treacă

ori să aștepte întâlnirea

cu cine nu se așteaptă.

Stabilind hotare pentru orgolii

fără risc de umilire

punând în cuvinte rugămintea

luminii din diminețile solare.

În fața flăcării de magnezii

înfinitul albastru strălucește.

pe pământ coloane urcând.

011884

Despre aceasta lucrare

Autor: Silviu Somesanu
Tip: Poezie
Cuvinte: 82
Citire: 1 min
Versuri: 18
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Silviu Somesanu. “Infinitul albastru strălucește.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14148105/infinitul-albastru-straluceste

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Claudiu Tosa6 oct. 2020

Un text care eu personal nu prea m-am lamurit de unde incepe si unde se termina. In incercarea de surprindere a unei emotii (probabil), poemul a sfarsit prin adoptarea unei forme de tip "loop", ceva care se repeta si care se poate termina in orice moment pentru ca ceea ce transmite pare a fi mereu la fel.

In ceea ce priveste "infinitul" si "albastrul" sunt precum "tamplele" si "coastele", niste constructe poetice atat de mult folosite in clasica poezie, incat risti sa repeti ceea ce altii deja au zis sau mai rau, sa nu te ridici la standardul deja existent.