Eseuri

„Mă îmbogățesc pe dinăuntru...”. Cu aceste cuvinte își începe discursul liric Nicolae Vălăreanu Sârbu în volumul Femeia de ploaie, care seamănă cu o scoică în care crește perla metaforei.

Sunt de părere că de prea multă deschidere înspre exteriorul uneori neştiut, neînceput sau neînţeles, ne poate trage curentul dinspre timpuri revolute, învolburate şi majoritatea

“Voi aşterne aici gândurile mele fără ordine, deşi poate nu într-o confuzie fără rost. Aceasta-i şi ordinea adevărată care va marca totdeauna scopul urmărit prin dezordinea însăşi. “ ( Pascal).

Pentru mine femeia este o creaţia divină cu cele mai perfecte trăsături fizice, cu linii care încântă ochiul şi imaginaţia , face parte din viaţa însăşi, este chiar leagănul ei şi un stimul generator