Silviu Somesanu

Gândul meu dând contur zilei de mâine iubirii îi pune nume și rodește în ploi zămislind ființa din lutul sterp. Atunci se naște lumina, aura de botez a capului meu primește duhul și se

A urcat pe trepte neliniștea înfrigurare a minții, a rămas în urmă așteptarea cu fructe pe ramuri. Dintr-o năzuință cu fruntea pe cer unde din voință armă își face îmblânzitoare de

Sunt prea restrictive legile ca să-mi fie respectată libertatea de cei care se joacă cu dreptul de la o hotărâre la alta pe care poporu-i numește șpăgari. Mă consolez cu zâmbetul amar al

Avea drumul pe urmele oaselor de sare semne punând asfințitului apele nopții. Însingurarea se furișa în vânătorii de comori scormonind în cenușa necropolelor, pietrele se obișnuiseră să nu

Sentimentele de transfug lasă urmele acasă, trupul desculț se plimbă singur fără nicio umbră, doar cuvintele au amprente amare. Un râs prefăcut își ascultă ceasul pierdut în pădurile din

Fiindcă nimeni n-a întrebat de ce și cum se întâmplă, ne-am mutat unul în celălalt ne-am sincronizat gesturile prin care ieșim în afară. Am îmbrăcat haine de clown dar era agitație și-n

Diamante tăioase-n ochiul verde dau lumină momentului prin care zboară îngerii. De când cu lupii albi se urmărește prada o foame instinctivă cade-n grija căutării zilnice. Gerul și zăpada

Ceața se lipește de frunzele copacilor pe frunte nu lasă urme. Ochii se lovesc ca de un zid înțelegem cum vor să o despice. Orologiile nu mai suportă rămân în urmă, timpul de astăzi se grăbește

Avea cuvintele secate literele erau ciugulite de corbi. Nicio propoziție alcătuită cu ochiul nu spune nimic nimănui, prin oase și prin anotimpuri trece hulit pe urme austrul sărac și negru-n

Zidindu-se fiecare-n fiecare pietrele templelor se plâng de liniștea din interior. Policandrul spânzurat își aprinde luminile, nu mai fumegă nicio ceață-n priviri. Fețele se sfințesc umede și

O muză pe care am inventat-o mi-a șoptit apropiindu-se prea mult ca o piatră alunecând în apă. O urmăream cum se lipește de pieptul meu ca un coș de fum și așteaptă căldura să o cuprindă. Tot

Când totul vine de unde nu te aștepti tu-mi spui că n-avem ce face, ne culcăm pe umbra fără asfințit, semnele după care căutăm nu pot fi pierdute. Iuibirea și ura se mențin, împreună așteptă

Cu palme din frunze de arțar își strângea ochii de pe cer și-i așeza-n orbite ca pe copii. Gura își lasă cuvintele cleioase pe buzele ruginite ale toamnei. O ispită ca o boală vroia s-o fure

Sunt dăltuit pe un perete de sare cu numele în care am locuit peștera sinelui. Alte urme s-au șters ori a picurat pe unde am trecut lipsit de anotimpuri. Umezeala e ca o bestie în

Erai ca o stradă vetustă cu nume de periferie. Într-un orășel de câmpie praful se ridică peste glezne. Ai călcat strâmb prin porumbiște, vântul a șters urmele. Nopțile s-au zidit în

Sunt un compozitor al fluturilor albi, înflorește bucuria în cântecele luminoase de mai și ploile ascultă cum cresc ierburile. Fumegă verdele pe văile ochiului zilele și nopțile se prind

Femei în piatră cu mâini de gheață strâng la piept orizontu'-n nemișcare, munții fac zid și așteaptă. Izvoarele sapă văi înguste, timpul se rostogolește peste margini, apele fluviilor

Orașul suspină în ploaie sub străzile lui stau copiii lăsați în voia sorții. Ziua ies la lumină, foamea îi obligă să caute, iubesc viața și se agață de ea. Au disperarea iminentă a

Înghițitorul de săbii a murit, și-a înghițit limba, toți ceilalți nu înțeleg. Un clown zâmbește cu durere, leii sar prin cercuri de foc, elefanții îngenunchează cuminți, copiii râd și se

Locul nu-l știu, nu se întâmplă nimic, e hain, arborii se îmbracă cu zăpadă grea, vântul subțire trece călare peste păduri, undeva mai departe, o gară veche și sumbră, în spate, o bodegă în

Acestui număr îi voi adăuga pe următorul și cine știe câte alte operațiuni cu înlocuiri de termeni până ce posteritatea va gândi mai departe într-o altă limbă formată fără alfabet. Limba