Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Nicio umbră

1 min lectură·
Mediu
Zidindu-se fiecare-n fiecare pietrele templelor se plâng
de liniștea din interior.
Policandrul spânzurat își aprinde luminile,
nu mai fumegă nicio ceață-n priviri.
Fețele se sfințesc umede și lucioase,
zâmbetele copiilor consimțind cumințenia.
Nu predică nimeni dar se aud cuvintele
în fiecare cum se clădesc.
Între linii punctele nu se ating de margini,
cercurile sunt ochiuri de cer în oglindă.
Oglinzile se pierd unele în altele,
nu există nicio umbră în cupele de vin
Limpede începe să ningă setea
și foamea se termină înainte de vreme.
012.666
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
85
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Silviu Somesanu. “Nicio umbră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14040269/nicio-umbra

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
Din poezia ta răzbate o liniște din interiorul pietrelor care se combină pentru a forma un templu, și o liniște în lăuntrul oamenilor, ce curg prin viață cu setea existențială limpede și clară ca oglinzile.
Văd aici o așezare a cuvintelor în linii, puncte și cercuri de imagini poetice care clădesc cu artă structura poemului.

0