Poezie
Spitalul
1 min lectură·
Mediu
Cu palme din frunze de arțar
își strângea ochii de pe cer
și-i așeza-n orbite ca pe copii.
Gura își lasă cuvintele cleioase
pe buzele ruginite ale toamnei.
O ispită ca o boală
vroia s-o fure de noroc.
Pe coridoarele lungi și slinoase
anemonele lui Luchian
nu se simțeau la locul lor.
Oamenii halatelor albe
făceau notă discordantă.
În acest spital ca un lagăr
se moare din sărăcie și furt.
În rest moartea face parte din context
și luminile se sting.
001.570
0