Trăiri sângerii, virulente
Îmi strigă prin carne fiorul,
În oglinzi îmi flutură zborul
Păsările zilei absente.
În pragul întoarcerii lente
Cu brume forțate în noapte
Se-ncarcă câmpia de
Întristări cernite nărui
Tu-mi trimite o dulce gură
Caci iubirea ce ți-o dărui
Este fără de măsură.
Nu mă mai lăsa sa stărui
Fi sublimă și te-ndură
Caci iubirea ce ți-o dărui
Este fără de
Iubito, lumea ne desparte
Te-admir cât ești de frumoasă,
Un bibelou la mine acasă
De voi avea de tine parte.
În lume viața de-om împarte
Avem o soartă norocoasă,
Iubito, lumea ne
În tine de mi-am pus sperantă
Când am crezut-o îndreptățită
Am așteptat de la distanță
Sa te apropii preaiubită.
În lumea plină de ispită
Dreptatea fuge din instanță
În tine de mi-am pus
O oglindă-i marea întinsă
Răstignită între maluri,
Odihnind semețe valuri
Sub o candelă aprinsă.
Iar pe zarea necuprinsă
Din albastrele portaluri,
O oglindă-i marea întinsă
Răstignită
Sunetele vocii tale
Sunt atât de suave și calde,
Ca aș putea să nu le aud
Îmi este deajuns închipuirea.
Urmele pașilor tăi
Sunt atât de neverosimile,
Îmi este deajuns să sărut glezna
Pentru
Ești prea departe,te învălui c-o șoaptă
În liniștea privirii fixă și gravă,
Pe care dorința o transpune în faptă
Ca pe-o mângâiere demiurgic suavă.
E de nebănuit, ochii văd minunea
Acestui
Se plimbă toamna în calești de-aramă,
Ploaia plânge-n lacrimi lumina de cristal,
Vântul împrăștie arome din cramă,
Mai grea este geanta agentului poștal.
Senzații în cohorte de porniri
Ziua aceea pe care-o aștept;
E coarda unui arc mult prea întins,
E simțul din umbră croit deștept,
Pe care niciunde nu l-ai atins.
Ziua aceea nu-i ca oricare;
E o flamură-n vânt tremurată,
E
Cartea-i o pădure de cuvinte
arborii ei ating cu vârful cerul
pe care-l destramă gândurile și plouă,
plouă în interiorul nostru cu lumină.
Păsări de vis o deschid pe aripi-n zbor
se
Talpa sărută un ochi de noroi
Ziua se ascunde prin stână,
Visul amiezii stăruie-n noi
Ca o ninsoare păgână.
Curge lumina pe stânci de granit
Iarba devine tot mai amară,
Poate-i amurgul
Sunt un nucleu cu prea multe orbite
Nemarginirea ca s-o pot învinge,
Dușmanii morții nu mă pot înghite
Și-n fluxul vieții m-or împinge.
Am tot întregul rotunjit în mână
I-am pus noblețe în
Trec pasarile și-n zborul auster
Se simte iz de poamă și de cântec,
Pe cer cărări croite în efemer
Deasupra noastra flutură descântec.
Coboară brumele cu gura arsă
E timpul ce forțează la
