Silviu Somesanu

Stropi de vin pe buze arse Toamna ne desfată-n cupe, Un sărut cu joc de farse Vine gândul să-mi ocupe. Tu vei înflori pe geana De lumini în plânsul lunii, Eu goli-voi damigeana Să mă îmbăt

Pescari tăcuți, doar stelele bârfesc luna căzută în lac. Pe muchia dealului, drumul oaselor se înfundă în țintirim. Salcâmi înfloriți, un roi de albine își alege regina. Noaptea

Când cade un strop din crugul cerului Prin somnu-abia cântat în frunză, Săruți o buză de izvor, Cuvântul scutură pe ruguri stele Mușcat de o carnivoră travestită. Numai caii albi nepotcoviți de

De-atâtea zile, cerul, apă varsă, Că-mi putrezesc cuvintele în file Și ruga-mi e-ntr-o mănăstire arsă, Cu flăcarile aprinse-n feștile. O Doamne, vino iarăși printre oameni! Că au uitat cu

Prin sălcii, vântul cade în râu Adiind prin arșița crudă Doar o fată din lanuri de grâu, Vine în brațe cu maci și asudă. Rămas la umbra de sub ramuri Lumina sângeră pe o floare, Vânt

Iarna cu potcoave argintii de gheață Plânge după colțuri cant de despărțire, Șuieră-n tăișuri vântul alb subțire Soarele-și ascunde razele în ceață. Lacrimi plumburii varsă un nor

Reînnoiește-mă doamne-n iubire Prin rugăciune primește-mi gândul, Minunea ta sa-mi mângâie-n privire Putere de cuvânt în ani de-a rândul. Cu rodu-nțelepciunii mă cuprinde Credința să-mi fie

Cuvintele alese Închid atingerea ta, Într-o pânză de păianjen A viselor. Șlefuit în marmoră Portretul de madonă, Închipuie mirarea În clipe de tăcere, Însămânțate Cu plante

Mă-ntorc la tine, iubito, lângă foc, la casa razlețită, ca un cuib uitat, noaptea dorinței o mângâi s-o sufoc, la geam vântul se-ncinge ne-ncetat. Am somnul viscolit de-un fior rece în care

Un stimul scurt încinge sângele pornit pe ramurile inimii. Curgerea vremii se amână cu clipele bucuriei aprinse în imagini abia percepute. În sâmburele nopții luna, și-a pierdut

Ma înfior la trecerea stelelor peste casa bunicii, adormită întru domnul, pe o muchie din dealul viei. Ochii minții o văd frumoasă și blândă, într-o icoană pictată pe

Am coborât treptele să pătrund în interior, am trecut dincolo în eul meu pe ușa zăvorâta a subconștientului, mi-am așezat în ordine: tainele, sentimentele, frustrările,împlinirile, toate

De pe întinderile mării, ale valurilor scuturi Se răstoarnă peste țărmul viselor sentențios, Tu acoperă iubito cu o vară de săruturi Timpul ce ne părăsește cu un aer grațios. Pân-la inocența

Neliniștea tremură-n frică. Sărut pe o iubire plânsă, un echilibru ce se strică Sub o imagine ascunsă. Tu ești o mirare zidită cu grije, Ca o dragoste des pândită de ispite, O floare

Aștept să prind aripi de zbor După forma sufletului nemângâiat În brațele curbate de așteptare, Să umplu golul cu sfinte meditații. Ca o brândușă în trupul unui vis În care am devenit

La poarta de stejar cu stâlpii în lumină Îndrăgostiții poartă-n brațe așteptarea, Ceasurile adorm în măsurată vină Din turle boltite coboară înserarea. Pe ulița-n pantă cu aer de