Poezie
Cartea
1 min lectură·
Mediu
Cartea-i o pădure de cuvinte
arborii ei ating cu vârful cerul
pe care-l destramă gândurile și plouă,
plouă în interiorul nostru cu lumină.
Păsări de vis o deschid pe aripi-n zbor
se îngălbenește-n liniștea templelor,
unde sosesc la izvoare limpezi
căpriori cu ochii îngropați în cerneală.
să bea limpezimea apei sfințite.
Trebuie să descoperim cum se ridică
arborii în picioare și minunea apare ca o zi
din noapte, cartea o pădure de cuvinte,
cu litere conturate din frunze.
Oamenii au o primăvară și o toamnă
între care se petrec și sămânța rămâne,
să încolțească sub pană, o viață.
Rădăcinile ei prind în brațe pământul
și lăstăresc frumos peste apuse civilizații.
Tăietorilor, adevărul stă-n fagurele timpului
securea nu ucide arborii pe rând,
ei mor întotdeauna odată cu pădurea.
Cartea-i e o pădure de cuvinte.
Scrise și pe lemnul crucii tale.
002.604
0